Bolojan, mesaj pentru PSD: Succes şi responsabilitate

Delia Pătru
Premierul Ilie Bolojan. Foto: Facebook/ Guvernul României
Premierul Ilie Bolojan. Foto: Facebook/ Guvernul României

Premierul Ilie Bolojan, preşedintele PNL, le-a transmis un mesaj social-democraţilor înaintea Congresului PSD de vineri, când își vor alege noul președinte al partidului.

„Le doresc (celor din PSD – n.r.) cu toată consideraţia şi colegialitatea: succes şi responsabilitate. Fiecare dintre partidele din coaliţie are o responsabilitate în ceea ce priveşte guvernarea ţării noastre. Cu cât noi ne comportăm mai responsabil, cu atât rezultatele acestei guvernări vor fi mai bune, e mai puţin important dacă pentru un partid sau altul, important este să fie bune pentru ţară”, a fost mesajul adresat de Ilie Bolojan joi seară, la Digi24.

Întrebat dacă „se vor linişti apele” după reuniunea social-democraţilor de vineri, premierul a răspuns: „Nu am de unde să ştiu ce se întâmplă într-un partid sau altul”. „Cu siguranţă, atunci când ai o conducere interimară este o situaţie, indiferent că e la un partid politic sau la Primăria Generală a Capitalei. (…) Când ai o conducere care este aleasă, care are stabilitate, altfel îşi proiectează acţiunile, dar asta rămâne de văzut”, a adăugat președintele PNL.

Vineri are loc congresul extraordinar PSD pentru alegerea conducerii partidului.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol