Polițiștii rutieri vâlceni au desfășurat, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, o amplă acțiune pentru creșterea siguranței traficului rutier, alături de efectivele de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Rezultatul: sute de sancțiuni și zeci de permise reținute.
„Au fost organizate filtre și controale pe principalele artere rutiere din județ, în urma cărora au fost aplicate 571 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei”, a comunicat IPJ Vâlcea. Cele mai multe dintre acestea – 222 – au vizat depășirea vitezei legale. În urma verificărilor, oamenii legii au reținut 62 de permise de conducere: 36 pentru viteză excesivă, 9 pentru depășiri neregulamentare, restul pentru alte abateri grave. Totodată, au fost ridicate 33 de certificate de înmatriculare. Polițiștii au constatat și 6 infracțiuni la regimul circulației, una dintre ele având loc chiar în municipiul Râmnicu Vâlcea.
În noaptea de 1 noiembrie, un bărbat de 52 de ani a fost prins conducând sub influența alcoolului pe Calea lui Traian. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Reprezentanții poliției au transmis că acțiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere vor continua și în perioada următoare, polițiștii rutieri fiind permanent implicați în asigurarea unui climat de siguranță pe drumurile publice. Campaniile de control vor viza, în continuare, principalele cauze generatoare de accidente: viteza, consumul de alcool sau substanțe interzise la volan și neacordarea de prioritate.








