Târgu Jiu: Parcările se scumpesc de la 1 ianuarie

Florentina Olaru

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat astăzi într-o conferință de presă, că tarifele pentru parcările de reședință din Târgu Jiu vor crește de la începutul anului viitor, ajungând la 150 de lei pentru parcările cu timp parțial și 400 de lei pentru parcările permanente, în timp ce restul taxelor locale vor fi indexate doar cu rata inflației.

Edilul municipiului Târgu Jiu a explicat decizia ca fiind determinată de contextul economic național, inclusiv majorarea TVA-ului și a costurilor serviciilor publice.

„Ținând cont de contextul național … am luat decizia … ca începând cu data de 1 ianuarie, în municipiul Târgu Jiu, taxele și impozitele locale să nu fie indexate decât cu rata inflației,” a declarat Marcel Romanescu.

În ceea ce privește parcările de reședință, primarul a detaliat:

„Vom avea doar 150 de lei la parcările cu timp parțial după ora 16 până 8 dimineața și 400 de lei la parcările cu timp 24 din 24. Am rotunjit. Adică avem 150 de lei de la cei 120 de lei care aveam în trecut, 400 de lei față de 360 de lei cât era taxa pe care trebuiau să o plătească cei care dețin loc de parcat.”

- Advertisement -

Romanescu a subliniat că măsura va fi aplicată printr-un proiect de hotărâre ce va fi aprobat împreună cu consilierii locali și viceprimarii:

„Contextul general ne-a determinat să ne punem la masă, să găsim cele mai bune soluții împreună cu colegii noștri … și să luăm o astfel de măsură.”

Municipiul Târgu Jiu are deja peste 15.000 de locuri de parcare repartizate, iar ajustarea tarifelor urmărește să echilibreze bugetul local, fără a afecta populația.


author avatar
Florentina Olaru
Jurnalist
Distribuie acest articol