Mehedinți. Tânăr de 18 ani, sub control judiciar după o agresiune

Nedelea Raluca

Un tânăr de 18 ani din Gruia, Mehedinți, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetat penal pentru lovire sau alte violențe. Incidentul a avut loc, în urmă cu patru zile, când, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, tânărul l-a lovit pe un bărbat de 37 de ani cu un obiect contondent în zona capului. Victima a fost transportată la spital. Tânărul a fost reținut pe 26 octombrie, iar pe 27 octombrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare a dispus măsura controlului judiciar.

„La data de 25 octombrie a.c., ora 23.55, Poliția orașului Vânju Mare a fost sesizată de un bărbat de 37 de ani, din comuna Gruia, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic de altă persoană.

Din cecetările efectuate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Vânju Mare s-a stabilit că pe fondul unui conflict spontan și a băuturilor alcoolice, bărbatul de 37 de ani ar fi fost lovit cu un obiect contondent în zona capului de un alt tânăr de 18 de ani, din aceeași localitate.

Bărbatul de 37 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

 În baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, la data de 26 octombrie a.c., tânărul de 18 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.

- Advertisement -

La data de 27 octombrie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare și a fost dispuă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Se continuă, cercetările în dosarul penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, a declarat Poliția Mehedinți.

author avatar
Nedelea Raluca
Distribuie acest articol