A venit și săptămâna după pauza naționalelor din octombrie. Trei deplasări, toate cu adversari importanți.
Prima a fost la Roma. Inter n-a făcut cel mai frumos meci dar a deschis scorul repede și a gestionat partida bine. Deși în a doua repriză Roma a avut mai multe ocazii mari de a înscrie, băieții lui Chivu s-au apărat bine și au încercat să lovească pe contraatac, însă tabela a rămas neschimbată până la final.
A doua deplasare a fost în Champions și a început cu emoții mari. Belgienii de la Union Saint-Gilloise (USG) au creat panică în apărarea noastră în primele 10 minute, fiind foarte aproape să deschidă scorul. Norocul nostru s-a numit Lautaro, care, după 2-3 minute de la începutul meciului, a respins cu capul de pe linia porții, ca un adevărat fundaș central.
Dar USG nu-i PSG și cum nici o minune nu durează prea mult, elanul gazdelor s-a evaporat ușor-ușor și lucrurile au intrat pe făgașul normal. Două goluri au dat ai mei pe final de primă repriză, tot atâtea în cea de-a doua și victoria ne ține în clubul echipelor cu punctaj maxim.
Acest 4-0 arată, pe lângă diferența de valoare dintre cele două echipe, maturitatea Interului și conștientizarea propriilor forțe în competițiile europene. Nu adversarul a fost slab, cât Inter a fost matură. USG a bătut în prima etapă din acest sezon de Champions League pe PSV Einhoven, în deplasare, cu 3-1. Tot în deplasare la PSV, etapa aceasta Napoli a luat o mamă de bătaie (6-2) care o va bântui multă vreme de acum înainte. Sigur, o să spui: „tu vorbești, că v-a dat PSG 5-0 în finală”. Exact: PSG, nu PSV. În finală, unde nu ajunge oricine, nu în grupe unde mai dai și de „desculți”.
Și că tot veni vorba de Napoli, evident că nu puteau să lipsească lacrimile de crocodil ale plângăciosului suprem din fotbalul mondial. Iar a găsit „Andonio” motive să dea vina pe alții. Mai nou faptul că cei din conducere i-au adus 9 jucători noi (cu care să poată performa în mai mult de o competiție) e o problemă. Că sunt PREA mulți, că e nevoie de timp să se integreze. Păi de aia ești plătit, boss. Pune mâna și muncește, să se simtă că faci și tu ceva de banii ăia mulți pe care îi primești. Alți antrenori cu mai multe schimbări în lot decât tine, jucători aduși pe mai puțini bani decât ce ți s-a adus ție, au luat titlul la pas.
Rămânem la Napoli, pentru că deplasarea de sâmbătă a fost chiar pe terenul campioanei. Începutul de meci a fost unul relativ anost, ambele echipe au jucat „la siguranță”, așteptând mai degrabă greșeala adversarului. Prima ocazie a avut-o Lautaro care l-a luat la țintă pe portarul gazdelor.
Apoi a venit greșeala. Dar nu a vreunui jucător de pe teren ci a întregii brigăzi de arbitri. „Centralul” nu a acordat, corect, un penalty pentru Napoli, faza a continuat câteva secunde, după care, la recomandarea asistentului, a oprit acțiunea lui Inter care plecase pe contraatac ca să acorde penalty pentru gazde. A avut mai multă încredere în decizia asistentului decât în cea a lui deși el fusese mai aproape de fază. A așteptat confirmarea din sala VAR fără să se ducă să vadă faza pe monitor. O fază în care nu s-a mai ținut cont de protocoale și de recomandări și în urma căreia doi jucători au ieșit de pe teren accidentați. Primul a fost Mkhitaryan, în duelul care a dus la penalty, iar al doilea a fost De Bruyne, după ce a executat lovitura de la 11 metri.
Inter a reacționat bine, până la pauză. A avut o bară și 2 șuturi care au trecut milimetric pe langă poarta adversă. Ceea ce s-a întâmplat la vestiar rămâne o enigmă.
În a doua repriză, în frenezia de a încerca să egaleze, Inter a lăsat spații imense în apărare de care a profitat McTominay pentru golul de 2-0. Relativ repede a venit și golul de 2-1, după un alt penalty pe care de data aceasta arbitrul nu l-a văzut deși a fost indubitabil. În această ocazie n-a mai fost nevoie doar de recomandarea celor din camera VAR, s-a dus să vadă el pe monitor. Practic, în cele mai importante două situații în care era nevoie să decidă, a făcut pe dos. Meciul s-a terminat până la urmă 3-1, dar arbitrajul a adus aminte de vremurile lui Calciopoli, când rezultatele meciurilor erau influențate de arbitrii.
Aveți un minut să vorbim despre cel mai odios personaj din fotbalul italian?
„Cum adică VAR nu poate interveni? Ce înseamnă asta? Nu înțeleg. Uneori poate interveni, alteori nu. Când este convenabil pentru ei intervin? O decizie a unui arbitru poate să schimbe un meci ca acesta, iar VAR nu poate interveni? VAR ori este acolo, ori nu este, altfel se ascund în spatele acestei situații. Este ceva care mă enervează, nu doar pe mine, ci pe toți antrenorii. Dacă există VAR, ar trebui să intervină dacă există o greșeală. Logic, dacă există, ar trebui folosit pentru a corecta greșelile. Ne aflăm într-o situație în care toată lumea se poate răzgândi; am început foarte bine. Dacă există o greșeală, VAR îl cheamă pe arbitru și îi arată ce se întâmplă”.
Ai putea crede că asta a fost reacția nervoasă a lui Chivu după meci, dar de fapt declarația îi aparține celui mai sinistru personaj din fotbalul italian: Antonio Conte. Tot după o partidă cu Inter, cu același arbitru la conducere. Declarația a fost făcută după un meci terminat la egalitate și pare că ar fi fost furat când de fapt a fost ajutat de arbitrii, care nu au dat un penalty pentru Inter deși un fundaș al lui Napoli atinsese mingea cu mâna în propriul careu.
Ne-am plâns toți interiștii de faptul că nimeni din conducerea noastră n-a zis nimic în nici o ocazie în care am fost dezavantajați de arbitrii. A făcut-o în sfârșit de data asta președintele Marotta, destul de diplomat, zic eu. A zis că își dorește ca arbitrul central să fie cel care ia deciziile – să nu mai fie influențat atât de mult de diverși factori-, că episodul primului penalty a schimbat moralul jucătorilor și că Napoli ar fi putut să câștige și fără acea eroare care i-a avantajat.
Atât i-a trebuit odiosului de pe banca lui Napoli: „Diferența dintre Napoli și Inter este că Inter îl trimite pe Marotta cât mai repede posibil, în timp ce la noi vin eu să vorbesc. În opinia mea, o echipă mare trebuie să facă evaluările corecte și să înțeleagă de ce a pierdut astăzi, altfel creează scuze pentru jucători, iar asta cred că e dăunător. Ca antrenor nu i-aș fi permis asta unuia dintre directorii mei; în acest caz, el este și președintele. Să vezi un președinte venind cu astfel de comentarii, cu tot respectul pentru el… să lase lucrurile în seama celor care au fost implicați în meci, pentru că astfel îl denigrează pe antrenor, și asta nu e corect. Eu de fiecare dată m-am apărat singur. N-am cerut niciodată președinților să-mi fie tați”.
Hai să scoatem niște „chitanțe”, zic.
(traducere – „Nu vreau să comentez repriza a doua… Noi mai mult decât să muncim nu avem ce să facem, și o facem. Apoi m-am enervat, sper să vină cineva din conducere să spună ceva”. Asta zicea personajul sinistru când era pe banca noastră, și îl avea șef pe Marotta).
Imediat cum am auzit declarația clovnului mi-au venit în cap versurile celor de la B.U.G. Mafia: „… atâta şmecherie în Las Vegas mai vezi / Şi cum se schimbă unii-n curve nici nu-ţi vine să crezi”.
Domnul serii a fost Chivu al nostru, care i-a dat o palmă morală plângăciosului și a făcut-o cu eleganță și calm: „Clubul are dreptul să facă ce consideră că este corect, dar eu nu mă voi plânge niciodată, de dragul consecvenței, pentru că am demnitate și o abordare diferită. Nu mă interesează reputația mea sau să mă laud cât de bun sunt. Jucătorii trebuie doar să se concentreze pe joc. Încerc să schimb lucrurile, dar deocamdată lupt singur. Suntem mereu obișnuiți să plângem și să ne plângem: trebuie să evoluăm. Asta voi face atâta timp cât sunt aici”.
Jos pălăria! Are susținerea mea. Nu atât pentru faptul că e român, cât pentru faptul că e o legendă a clubului, s-a format ca antrenor la noi și ține la club, cum ținem și noi.
Până data viitoare, „nella gioia e nel dolore all`Inter ho giurato amore” și „sola non la lascio mai”. #amala
Interinho
