Zilele Info Schrack Technik 2025 la Craiova – soluții electrice inteligente prezentate în premieră viitorilor ingineri, clienților și partenerilor 

Jurnalul Olteniei

Schrack Technik România, filiala grupului austriac Schrack Technik GMBH, unul dintre cei mai importanți jucători (producător și distribuitor) de pe piața de instalații și echipamente electrice, a încheiat Zilele Info Schrack 2025, la Craiova. Evenimentul a avut loc joi, 23 octombrie, la Hotel Ramada, unde sute de participanți – studenți, profesioniști în domeniul instalațiilor electrice, clienți și parteneri Schrack – au luat parte la o zi dedicată tehnologiei, inovației și conectării cu cele mai noi soluții din portofoliul companiei.

Evenimentul a făcut parte dintr-un turneu tehnic care s-a desfășurat pe tot parcursul lunii octombrie în orașele-sucursală ale companiei: Bacău, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara și acum Craiova. 

AI nu „fură” joburile inginerilor electricieni

Ziua a debutat cu sesiuni interactive dedicate studenților din universitățile și colegiile tehnice din Craiova, care au fost provocați să înțeleagă rolul inginerului modern în domeniul instalațiilor electrice, prin ateliere tematice și un concurs de tip Kahoot cu premii. 

Într-un context în care automatizarea și digitalizarea transformă toate industriile, meseriile de bază nu dispar – ele evoluează. Electricienii și inginerii în domeniul instalațiilor electrice devin tot mai căutați, fiind esențiali pentru infrastructura energetică a viitorului. Mai mult, ingineria electrică a fost și rămâne una dintre cele mai bine plătite și stabile profesii. 

Unul din diferențiatorii companiei Schrack este zona de consultanță tehnică (atât la achiziția de echipamente și soluții, cât și la punerea lor în funcțiune), care este foarte bine acoperită în companie prin profesioniști ingineri. 

- Advertisement -

În toate orașele țării, Schrack Technik colaborează activ cu mediul universitar și recrutează anual tineri absolvenți și specialiști, contribuind astfel la dezvoltarea forței de muncă locale și la formarea unei noi generații de electricieni și ingineri români.

Viitorul în inginerie electrică, în inima Olteniei 

După-amiaza a fost rezervată clienților și partenerilor Schrack Technik, care au participat la prezentări tehnice, demonstrații live și sesiuni de networking, urmate de o cină festivă. 

Clienților și partenerilor le-au fost prezentate în premieră produse și servicii de ultimă generație din portofoliul Schrack Technik, de la sisteme fotovoltaice „All-in-One” Schrack, până la echipamente pentru iluminat inteligent, soluții IT de conectivitate și echipamente pentru siguranță industrială.

„Craiova ne-a primit cu energie bună și interes real pentru tehnologie. A fost o bucurie să interacționăm atât cu profesioniștii din industrie, cât și cu viitorii ingineri. Misiunea noastră este să aducem excelența tehnică mai aproape de toți cei implicați în acest domeniu și să susținem tranziția către soluții electrice mai inteligente, mai sigure și mai sustenabile. 2025 este un an de referință pentru Schrack Technik România. Noul Centru Logistic din Domnești, Ilfov, nu este doar o investiție în infrastructură, ci simbolul unei etape noi de dezvoltare: capacitate extinsă de stocare, procese moderne și o echipă pregătită să livreze excelență. Acum este momentul ca aceste realizări să ajungă și mai aproape de sucursalele noastre și către mediul academic local.”, a declarat Iulian Smarandache, Director General Schrack Technik România. 

Siguranță și inovație electrică în casele noastre 

În cadrul evenimentului a fost prezentă și Cristina Joia, unul dintre cei mai cunoscuți designeri de interior din România, care a evidențiat importanța soluțiilor electrice sigure și inovatoare în designul modern, precum și a colaborării cu furnizori de încredere precum Schrack Technik în orice proiect de arhitectură sau construcții. Cristina Joia a subliniat că predictibilitatea și posibilitatea de a planifica proiecte cu o acuratețe logistică sporită, calitatea materialelor și suportul tehnic oferite de un partener precum Schrack sunt esențiale pentru implementarea unor soluții sustenabile și eficiente în designul contemporan.

„Pe lângă partea tehnică și rigorile ingineriei, evident că trebuie să privim cu viziune spre partea estetică. Și dacă ne gândim la orașele viitorului, ele trebuie să fie ca un metabolism, ca un organism viu care crește odată cu nevoile și funcționalitățile oamenilor care locuiesc în ele. Unul din stilurile în design ale anului 2026 este faptul că toată partea de iluminare trebuie să fie ascunsă. Trebuie să beneficiem de tehnologie, dar pentru că trăim vieți din ce în ce mai stresante, aceste lucruri nu trebuie să fie vizibile. Și atunci cum facem asta? Prin iluminat inteligent, prin case inteligente și aici intervine Schrack Technik, un brand care aduce excelența în România”, a declarat Cristina Joia. 

Schrack Technik România – lider național în inovația electrică

Cu o rețea națională solidă, o echipă de 140 de specialiști și cea mai mare platformă de comenzi online din domeniul electric, Schrack Technik România își consolidează poziția în topul jucătorilor din industrie. 

Schrack Technik se adresează clienților din toată țara prin adoptarea unei politici atractive de prețuri și prin lansarea unei game noi de produse și soluții în industrie. Scopul este de a face viața oamenilor mai ușoară și de a facilita accesul la noile tehnologii pentru un public cât mai larg. De asemenea, compania oferă consultanță specializată pentru proiecte cu diverse grade de complexitate. 

După lansarea, în această vară, a celui mai mare centru logistic de materiale electrice din țară, în Domnești (lângă București), compania continuă să investească strategic în tehnologie, digitalizare și dezvoltare regională, țintind prima poziție în ingineria electrică.

Schrack Technik România este filiala grupului austriac Schrack Technik GMBH cu o experiență de peste 100 de ani în lume. În Romania, Schrack Technik este prezentă încă din 1998, are 140 de angajați și sucursale în: București (sediul social), Oradea, Cluj-Napoca, Bacău, Sibiu, Timișoara și Craiova. Pe site-ul www.schrack.ro sunt comercializate peste 35.000 de produse.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol