Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova a lansat astăzi un amplu program de prevenție: în umătorii patru ani, peste 25.000 de persoane din Oltenia vor beneficia gratuit de screening pentru cancer colorectal.
Sala Senatului a Universității de Medicină și Farmacie din Craiova a găzduit astăzi conferința de lansare a proiectului ROCCAS 4 SVO – Programul Regional de Prevenție, Depistare Precoce, Diagnostic și Tratament Precoce al Cancerului Colorectal Sud-Vest Oltenia, coordonat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în parteneriat cu Asociația Mereu pentru Europa. Este al doilea proiect de screening derulat în regiunea Oltenia – primul desfășurându-se în perioada noiembrie 2020 – decembrie 2023 – și se adresează locuitorilor din Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj și Mehedinți, cu accent pe zonele rurale și localitățile izolate, acolo unde accesul la servicii medicale este adesea dificil. Prin această inițiativă, UMF Craiova își consolidează rolul de centru medical regional, aducând medicina mai aproape de oameni și punând accent pe prevenție, educație și egalitate în sănătate.
„Prevenția salvează vieți”
Așa cum a precizat prof. univ. dr. Dan Gheonea, rectorul UMF Craiova, acest proiect de screening pentru cancerul colorectal are scopul de a preveni îmbolnăvirile prin testare gratuită și informare, un beneficiu imens pentru oamenii din mediul rural care sunt reticenți în a se testa periodic și a se adresa personalului medical. Datorită acestui program, în următorii patru ani, peste 25.000 de persoane din regiunea Sud-Vest Oltenia, pentru care accesul la servicii medicale este foarte redus, vor beneficia de servicii medicale gratuite de prevenție și depistare precoce a bolii, iar alte 31.000 de persoane vor fi incluse în campanii de informare și educație medicală privind importanța diagnosticării timpurii.
„Prevenția salvează vieți și este o realitate pe care am demonstrat-o de nenumărate ori. Fiecare test contează și fiecare viață contează”, a declarat la începutul conferintei prof. univ. dr. Dan Gheonea. „Cancerul colorectal este un cancer foarte frecvent la nivel mondial și, evident, și în România. Sunt în fiecare an peste un milion de cazuri nou diagnosticate. Este pe locul patru în lume ca incidență. În România, pe palierul de vârstă 50-74 de ani, se află pe locul doi, dar foarte aproape de cancerul de pe primul loc, și anume cancerul bronho-pulmonar”, a adăugat rectorul UMF.
Pacienții trebuie să completeze doar o cerere de testare la medicul de familie
Acesta a precizat și care va fi schema proiectului: persoanele care doresc să participe la program completează la medicul de familie o cerere pentru test de screening. Dacă sunt într-o categorie cu risc crescut, ajung direct la colonoscopie, în centrul de screening al UMF Craiova, punându-li-se la dispoziție toată logistica necesară, inclusiv transportul. Dacă nu sunt, vor face testul FIT – adică testul de hemoragii oculte fecale – hemoragii în scaun care nu se văd cu ochiul liber și pe care nu le percepe pacientul. „Dacă iese pozitiv acest test, pacientul trebuie să ajungă la colonoscopie, pentru că șansele în urma unui test FIT pozitiv de a avea o problemă la colon sunt foarte mari, de 70-80%. Nu neapărat cancer, dar o leziune premalignă care se poate identifica și se poate trata, astfel încât pacientul să nu mai facă cancer. Și asta ne dorim noi: să prevenim riscul de cancer”, a mai spus Dan Gheonea.
Olguța Vasilescu: „Sperăm din toată inima să se testeze cât mai mulți oameni”
Alături de rector, conferința a fost prezidată de primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, care a felicitat Universitatea de Medicină și Farmacie pentru lansarea acestui program. Edilul a evidențiat importanța prevenției pentru sănătatea publică și a anunțat sprijinul Primăriei Craiova în promovarea proiectului, inclusiv prin campanii de informare în spații publice.
„Acest proiect este important pentru întreaga regiune”, a confirmat Olguța Vasilescu în cadrul conferinței. „Cu cât sunt mai multe resurse pentru teste, cum este acest proiect, cu atât munca medicilor și a noastră, ca autoritate locală, este mai ușoară. În ceea ce ne privește, noi încercăm să avem în spitalele noastre cea mai bună aparatură care există în Uniunea Europeană, la cele mai înalte standarde și cu medici foarte bine pregătiți de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova. Vom sprijini cu tot ceea ce putem acest proiect, pentru ca oamenii să fie informați. Chiar la Târgul de Crăciun din acest an va exista și un stand al UMF Craiova, unde oamenii vor putea veni să pună întrebări, să afle despre acest program și despre beneficiile pe care le au participând la el. Sperăm din toată inima să se testeze cât mai multe persoane, mai ales cele care au cazuri de cancer în familie. Iar rostul nostru, până la urmă, la această conferință, este să-i convingem să se testeze, pentru că testarea salvează vieți.”


Proiect susținut de toate județele Olteniei
Deoarece Programul Național ROCCAS este un program inițiat de Institutul Clinic Fundeni și Institutul Național de Sănătate Publică, la conferință au participat – prin intervenție online – prof. univ. dr. Cristian Gheorghe și prof. univ. dr. Mircea Mănuc, de la Institutul Clinic Fundeni, precum și dr. Carmen Ungurean, de la Institutul Național de Sănătate Publică, care au apreciat beneficiile pe care acest program le-a adus în rândul populației, mii de români fiind testați și diagnosticați din timp, evitând astfel evoluția nefavorabilă a cancerului colorectal și, implicit, salvându-și viața.
Programul este susținut de toate județele Olteniei, lucru evidențiat de participarea la conferință a reprezentanților administrațiilor județene din Dolj, Olt, Gorj, Mehedinți și Vâlcea, precum și a altor specialiști în domeniu din Oltenia: ec. Alina Lupu, secretar Comisia pentru Sănătate și Familie, Consiliul Județean Vâlcea, dr. Laura Grigorie, președinte Comisia pentru Sănătate și Familie, Consiliul Județean Vâlcea, Aladin Georgescu, președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Constantin Rădulescu, președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Cosmin Mihai Popescu, președinte al Consiliului Județean Gorj, Mihail Neațu, vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj, Marius Oprescu, președinte al Consiliului Județean Olt, Dorin Micu, director Direcția de Sănătate Publică Dolj, Daniel Băcanu, președinte Asociația Mereu pentru Europa.
„Consiliul Județean Dolj a fost, este și va fi în permanență un partener al Universității de Medicină din Craiova pentru tot ceea ce înseamnă domeniul medical din județ. Vă sprijinim și simțim sprijinul dumneavoastră în toate proiectele pe care le derulăm pentru o sănătate cât mai bună a populației județului Dolj”, a confirmat Mihail Neațu, vicepreședinte Consiliul Județean Dolj.
„Continuăm investițiile și la nivelul Consiliului Județean Gorj și ne aflăm în fața celui mai mare exercițiu financiar, atât pe fonduri europene, cât și din fonduri proprii și cu siguranță o să fim parteneri activi”, a declarat Cosmin Mihai Popescu, președinte al Consiliului Județean Gorj.
„Prevenția salvează vieți și consumă mai puține resurse. Este clar că și costurile sunt mai mici decât tratarea, dar în cazul prevenției nu măsurăm din punct de vedere financiar, ci prin șansa de a rămâne sănătoși”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Cătălin Ionuț Ivan.
„Acest proiect ne ajută să fim cât mai aproape de oameni, să-i sprijinim mai ales pe cei care nu au posibilitatea să meargă la medic”, a spus președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
„Fără aceste proiecte pe fonduri europene care să ne ofere sprijin financiar nouă, autorităților locale, cât și dumneavoastră, ca reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior în domeniul medical, sănătatea locuitorilor din Oltenia ar fi pusă în pericol. Vă asigur, ca și la proiectul anterior, de toată deschiderea pentru implementarea în bune condiții a acestui proiect, mai ales că privește și o bună parte a locuitorilor din județul Mehedinți”, a completat Aladin Georgescu, președinte Consiliul Județean Mehedinți.
Succes garantat în prevenția cancerului colorectal
ROCCAS este un program național de screening pentru cancerul colorectal, inițiat de Institutul Clinic Fundeni și Institutul Național de Sănătate Publică și este cofinanțat din Fondul Social European+ și din bugetul național.
ROCCAS II a fost primul proiect de prevenție a cancerului colorectal implementat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova în parteneriat cu Asociația „Mereu pentru Europa”, în perioada noiembrie 2020 – decembrie 2023. Peste 51.400 de persoane din regiunea Sud-Vest Oltenia, majoritatea din mediul rural, au beneficiat în acea perioadă de acces gratuit la servicii medicale de prevenție, diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal. Programul a implicat peste 200 de medici de familie, specialiști și voluntari, care au derulat campanii de informare și acțiuni medicale directe în comunități.
În urma testărilor, 2.825 de persoane au fost depistate cu test FIT pozitiv, iar peste 1.500 au fost supuse endoscopiilor digestive inferioare.
Proiectul ROCCAS 4 SVO lansat astăzi continuă primul program și are o valoare totală de 35,3 milioane lei, din care 30 de milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, prin Programul Sănătate 2021–2027. Implementarea va avea loc în perioada 30 septembrie 2025 – 30 septembrie 2029, sub coordonarea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, în parteneriat cu autorități locale și instituții medicale din întreaga regiune.
Cancerul colorectal ocupă locul III în lume ca incidență și 11% din toate tipurile de cancer. Peste un milion de persoane sunt diagnosticate anual cu această afecțiune. În România, cancerul colorectal este unul dintre cele mai letale tipuri de cancer, având o mortalitate peste media mondială.











