Încă o etapă fără alb-albaștri în echipa ideală

Anghel Catalin
foto: facebook/UCVOficial

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Din nou, CSU Craiova nu reușește să ofere jucători în această formație. Oltenii au pierdut în fața celor de la FCSB, în urma unui joc destul de șters al elevilor lui Mirel Rădoi. În schimb, un fost antrenor din Bănie a fost numit tehnicianul rundei. Este vorba despre Eugen Neagoe.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 12-a:

PORTAR: Marian Aioani (FC Rapid) – A făcut diferența dintre cele două echipe prin cele cinci intervenții.

FUNDAŞI:

  • Milen Zhelev (Oțelul Galați) – Titular incontestabil în actualul sezon, a dominat flancul drept.
  • Siyabonga Ngezana (FCSB) – A gestionat bine momentele în care a fost implicat. Creșterea lui de formă se vede și în rezultatele echipei, roș-albaștrii bifând al doilea meci la rând fără gol primit.
  • Kennedy Boateng (Dinamo) – A fost stânca de care s-au lovit adversarii. Imbatabil în duelurile fizice.
  • Robert Sălceanu (Petrolul Ploiești) – Cel mai bun meci al său pe prima scenă. A pasat decisiv la golul prahovenilor.

MIJLOCAŞI:

  • Sebastian Mailat (FC Botoșani) – A intrat și a marcat golul care a urcat-o pe FC Botoșani în fruntea clasamentului. Este jucătorul cu cele mai multe contribuții ofensive: șase goluri și trei pase decisive.
  • João Lameira (Oțelul Galați) – Căpitanul gălățenilor a marcat cu capul de două ori, ambele goluri fiind izbutite în urma unor faze fixe executate de Andrei Ciobanu.
  • Lindon Emërllahu (CFR 1907 Cluj) – Pe lângă golul marcat, a fost implicat în multe alte acțiuni ofensive inițiate de ardeleni.

ATACANŢI:

- Advertisement -
  • Alexandru Dobre (FC Rapid) – Din nou, cel mai bun de pe teren! Dublă și deviere decisivă la golul marcat de Koljic.
  • Louis Munteanu (CFR 1907 Cluj) – Gol și pasă de gol. Ne-a amintit de jucătorul din sezonul trecut, când a fost golgheterul campionatului.
  • Andrezinho (Oțelul Galați) – A contribuit la meciul perfect făcut de gălățeni cu un gol și o pasă decisivă.

ANTRENORUL ETAPEI: Eugen Neagoe (Petrolul Ploiești) – A pregătit excelent meciul cu FC Argeș, o echipă care a impresionat în acest sezon. La final, s-a bucurat de o victorie mult așteptată de către prahoveni.

author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol