Craiovenii zboară spre Turcia! La Aeroportul Internațional Craiova, a fost inaugurat, vineri, primul zbor direct către Istanbul, operat de compania aeriană românească AnimaWings. Noua rută va fi disponibilă de două ori pe săptămână, în fiecare zi de luni și vineri, și marchează o premieră importantă pentru Oltenia.
Evenimentul a reunit oficiali ai Aeroportului, ai Consiliului Județean Dolj și reprezentanți ai companiei aeriene, care au subliniat importanța acestei conexiuni pentru dezvoltarea economică, turistică și de business a regiunii.
„Astăzi marcăm un moment important, l-aș numi chiar un dublu moment, și o destinație pe care ne-am dorit-o foarte mult, de ani de zile. Și predecesorii mei au visat la acest lucru, pentru că este o destinație extrem de importantă pentru aviație. În același timp, este și un moment în care avem două companii aeriene pe Aeroportul din Craiova.
Mă bucur foarte mult că lansăm ruta spre Istanbul, unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume, care ne oferă conectivitate directă și posibilitatea de a zbura către întreaga lume. În plus, mă bucur că acest zbor este operat de Animawings, o companie 100% românească, un start-up în care credem, pe care îl sprijinim și care, sperăm, să devină în viitor principalul operator cu steag românesc al țării noastre.
Deschiderea rutei directe Craiova–Istanbul, operată de Animawings în fiecare zi de luni și vineri, marchează un nou pas în strategia noastră de a conecta Oltenia cu mari centre economice și turistice. Această cursă răspunde cererii tot mai mari din partea mediului de afaceri, a diasporei și a turiștilor, contribuind în același timp la atractivitatea regiunii pentru investiții și la dezvoltarea turismului. Ne bucură parteneriatul cu Animawings și faptul că împreună aducem pe piață o opțiune competitivă, sigură și confortabilă. Aeroportul Internațional Craiova rămâne angajat să diversifice destinațiile și să îmbunătățească permanent experiența de călătorie pentru toți cei care ne trec pragul”, a declarat Sorin Manda, directorul general al Aeroportului Internațional Craiova.
Președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a spus că Oltenia va deveni principala zonă de polarizare economică odată cu apariția noilor rute aeriene.
„Este un eveniment important atât pentru Aeroportul din Craiova, cât și pentru Consiliul Județean Dolj. Aeroportul, fiind regie autonomă a Consiliului, reprezintă poarta noastră de legătură cu lumea. Astăzi nu este vorba doar de inaugurarea cursei Craiova–Istanbul, ci și de prezența unei noi companii aeriene care începe să opereze pe aeroportul nostru.
Sunt convins că vor urma și alte zboruri operate de această companie și că oltenii, doljenii, dar și alți pasageri vor avea acum oportunitatea de a ajunge pe cel mai mare hub aerian din Europa – aeroportul din Istanbul – de unde pot zbura practic către orice destinație din lume.
Aeroportul din Craiova se află în plină dezvoltare, suntem în linie dreaptă cu implementarea celui mai mare proiect european de finanțare pentru un terminal aeroportuar din România, după Otopeni. Odată cu apariția de noi companii și rute, numărul pasagerilor va crește, iar accesibilitatea regiunii se va îmbunătăți considerabil. Acest lucru va facilita inclusiv atragerea investitorilor într-o zonă cu un potențial economic uriaș.
Am spus-o și o repet: Oltenia, Doljul, Craiova vor deveni principala zonă de polarizare economică în perioada următoare. Consiliul Județean, alături de Primăria Craiova, investește masiv în infrastructura de afaceri, rutieră, aeriană și sanitară. La doar doi kilometri de aici se construiește unul dintre cele mai mari spitale regionale din România. Sunt investiții concrete, vizibile, iar perspectivele sunt din ce în ce mai bune.
Îi felicit pe colegii de la aeroport, pentru că atragerea unei noi companii aeriene și dezvoltarea unor rute noi nu este deloc ușoară. Vorbim de luni întregi de discuții, negocieri și proceduri complexe. Nu este un simplu traseu de autobuz din gară până în centru – este vorba de o legătură între două țări, dintre care una nu este membră a Uniunii Europene, ceea ce implică un proces mult mai complicat”, a declarat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj.


Istanbul rămâne una dintre cele mai căutate destinații pentru români, datorită dublei sale dimensiuni: un centru de afaceri strategic și o destinație turistică de top.
„Suntem bucuroși și onorați să fim astăzi la Craiova. Am fost aici în urmă cu câteva luni, atunci când am anunțat lansarea acestui zbor, iar astăzi are loc zborul inaugural. Pentru AnimaWings, o companie românească, acesta este un moment important – prima cursă regulată de pe Aeroportul din Craiova. Și, cu siguranță, nu ne vom opri aici.
Ne propunem să dezvoltăm și alte rute din Craiova – acesta este doar începutul. Le mulțumesc oficialilor care ne-au sprijinit în acest demers și îi felicit pentru noul terminal, care urmează să fie inaugurat în scurt timp.
Planurile noastre de viitor sunt mari – așa cum scrie și pe fuzelajul aeronavelor noastre: The heart of Romania. Ne dorim să unim România și să o conectăm cu marile aeroporturi din Europa și din lume.
Istanbul este, probabil, cel mai mare și accesibil hub pentru români în acest moment, oferind conexiuni către peste 200 de destinații. Este o destinație de interes pentru toți cei din Craiova și din regiune, cu oportunități multiple – turistice, de afaceri și medicale. În plus, este un pas firesc pentru noi, având în vedere că aici, la Craiova, există o comunitate de afaceri importantă, strâns legată de relația româno-turcă”, a declarat Marius Pandel, președintele AnimaWings.
Directorul Aeroportului, Sorin Manda, a precizat că primul zbor Craiova–Istanbul a avut peste 100 de pasageri la bord, un rezultat promițător pentru o rută abia lansată și pentru o companie aflată la început de drum.
„Primul zbor care a plecat astăzi are peste 100 de pasageri. Ceea ce, pentru un zbor inaugural, este un lucru îmbucurător și credem că acest număr va crește pe fiecare cursă. Acum se operează cu aeronava A320, o flotă nouă și modernă. Îmi doresc ca anul viitor, pe lângă cele 15 destinații pe care le avem acum, să mai adăugăm încă 3-4 și să atingem pragul de 1 milion de pasageri.
Suntem în proporție de peste 99% cu lucrările la noul terminal și cred că pe 17 octombrie vom anunța finalizarea acestora. În luna noiembrie va avea loc inaugurarea oficială”, a mai declarat directorul Aeroportului Internațional Craiova.










