Polițiștii mehedințeni au făcut, miercuri, patru percheziții domiciliare la sediul unei instituții de învățământ preuniversitar și la locuințele unor persoane, într-un dosar care vizează infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații. Aceștia au descoperit că un bărbat de 36 de ani din Drobeta-Turnu Severin ar fi depus, la o facultate, extensie a Universității din Craiova în Mehedinți, documente dovedite ca fiind false.
Conform probatoriului, actele respective, care atestau promovarea unei înscrieri organizate în 2023, ar fi fost eliberate în fals de un liceu din Drobeta-Turnu Severin.
Polițiștii au pus în aplicare și un mandat de aducere, iar o persoană a fost condusă la audieri. Cercetările continuă.
„Astăzi, 1 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Mehedinți, la sediul unei instituții de învățământ preuniversitar și la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații.
Totodată, polițiștii au pus în aplicare și un mandat de aducere emis de organele de cercetare penală.
Din probatoriul administrat în cauză, a reieșit că un bărbat de 36 ani, din municipiul Drobeta – Turnu Severin ar fi depus mai multe documente, la o instituție de învățământ universitar, acte eliberate de o instituție de învățământ preuniversitar din municipiul Drobeta -Turnu Severin, ca urmare a promovării unui concurs organizat în cursul anului 2023, documente care s-au dovedit că ar fi fost eliberate în fals.
O persoană a fost condusă la sediul poliției pentru audieri.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infractiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații”, transmit polițiștii din Mehedinți.








