Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că a văzut discuții în spațiul public între membri ai partidelor din coaliție și ‘mulți din cei agresivi’ sunt ‘ancorați în niște momente’ în care PSD avea 40%, PNL – 30% și USR – 20%, menționând că ”poate nu ar fi rău ca aceste manifestări contondente să fie mai în surdină, pentru că aceste partide sunt obligate de conjunctură să colaboreze”, scrie Agerpres.
Dan: „Mă uit la rezultate, ele sunt asumate de coaliție”
”Eu mă uit la rezultate. Rezultatele sunt niște acte normative care sunt asumate de coaliție în ansamblu. Într-adevăr, văd niște discuții în spațiul public, le văd mult mai puțin la lideri, le văd mult mai mult la membrii de partid și ele sunt, dacă ne uităm cumva de sus, ele sunt legitime, pentru că sunt partide care sunt foarte diferite, care au fost pe poziții antagonice unele cu celelalte, însă, în opinia mea, mulți dintre cei care sunt foarte agresivi contra celorlalte partide din coaliție uită sau au rămas ancorați în niște momente în care PSD avea 40%, PNL avea 30% și USR avea 20%. Nu mai suntem acolo. (…) Suntem într-o situație în care aceste partide împreună au vreo 55%, poate 60% și asta este realitatea în care vom funcționa unu – doi ani de acum încolo”, a afirmat Nicușor Dan, la Euronews România.
”N-ar fi rău ca manifestările contondente între partidele din coaliție să fie mai în surdină”
El a mai spus că nu ar fi rău ca aceste manifestări contondente să fie mai în surdină.
”Și atunci, spun asta ca observator, poate nu ar fi rău ca aceste manifestări contondente să fie mai în surdină, pentru că aceste partide sunt obligate de conjunctură să colaboreze. (…) Eu cred că, fără să fie o promisiune, eu cred că peste unu – doi ani aceste partide împreună vor arăta românilor că, pe de o parte, au stabilizat o situație, vor arăta românilor o speranță de dezvoltare economică și vor arăta românilor o justiție socială, în care, în sfârșit, vedem o preocupare serioasă față de corupție, în care vedem o preocupare serioasă pentru interacțiunea între cetățean și autoritate, vedem niște începuturi de digitalizare, niște rezultate pe combaterea evaziunii fiscale, și atunci, electoral, în sondaje, eu sper că vom sta mai bine toți împreună”, a adăugat președintele.
”Partidele s-au înțeles singure pe plafonarea adaosului la produse”
Referitor la discuțiile pe plafonarea adaosului comercial la produsele alimentare de bază, președintele a spus că subiectul ”nu așa mare” în coaliție și ”partidele s-au înțeles singure”, menționând că, dacă această plafonare ar fi dispărut, la acele produse de bază ar fi fost niște creșteri de prețuri, dar ‘un efect global nu s-ar fi simțit’.
”A fost o discuție în coaliție. În discuția asta partidele au avut poziții diferite, dar n-aș spune că a fost un subiect așa de mare. A fost un subiect în coaliție în care partidele au avut opinii diferite, discuție care s-a terminat. Mai degrabă e o plafonare care vizează un număr de produse de bază. Evident, dacă această plafonare ar fi dispărut la acele produse de bază, am fi văzut niște creșteri de prețuri. Pe de altă parte, într-un coș comun, pentru că oamenii nu cumpără numai acele produse de bază, se duc la supermarket și cumpără mai multe și atunci sunt niște ajustaje pe care marii vânzători le fac și un efect global nu s-ar fi simțit”, a afirmat Nicușor Dan.
El a adăugat că, economic, probabil că n-ar fi avut, în ansamblu, mare efect.
”În opinia mea, această discuție a fost mai degrabă un semnal pe care coaliția l-a dat către români, în sensul că avem grijă, adică ne interesează dificultățile pe care le întâmpinați și până trecem de iarna asta rămânem cu plafonul. Economic, probabil că n-ar fi avut, în ansamblu, mare efect”, a spus Nicușor Dan.
Întrebat dacă a fost la solicitarea sa această prelungire a plafonării, Nicușor Dan a spus că partidele s-au înțeles singure.
”Nu, nu a fost. Am participat la o discuție în care pozițiile erau încă diferite, dar partidele s-au înțeles singure pe subiectul acesta“’”, a adăugat președintele Nicușor Dan.








