CSU Craiova, respectată de adversarii din Superliga României: „Felicitări lor”

Anghel Catalin
foto: Facebook/UCVOficial

Farul a plecat învinsă de pe terenul celor de la CSU Craiova. Elevii lui Ianis Zicu nu au avut prea multe șanse în fața oltenilor, care au avut absențe importante la ora jocului, dar tot au reușit să se impună. Carlos Mora a fost menajat, la fel și Ștefan Baiaram. Decarul trupei din Bănie a fost trimis pe teren în repriza secundă a duelului din Superliga României.

După meci, Alexandru Buzbuchi a ținut să sublinieze faptul că oltenii sunt puternici și că merită să fie pe primul loc în campionat. Portarul constănțenilor susține că și el și colegii lui știau că alb-albaștrii sunt într-o formă de excepție, pe care au arătat-o și în cupele europene.

Nu am reușit să obținem măcar un punct. Știam că sunt în formă. Am demonstrat-o și în campionat și în Europa. Felicitări lor. Din păcate nu am reușit să facem o partidă bună și mergem acasă înfrânți.  Urmează o nouă deplasare la Dinamo, un meci foarte greu, pe un stadion plin probabil și o atmosferă frumoasă. Sperăm să avem o prestație mai bună. Cred că dacă vom juca mai bine vom avea mai multe ocazii și vom reuși să marcăm. Au avut câteva ocazii.

Mai multe au avut în repriza a doua pe final, când s-a rupt puțin meciul. Au arătat că au o echipă destul de bine construită și un lot numeros și valoros.  Sunt pe primul loc și asta arată că sunt o echipă care se bate la titlu, dar se înjumătățesc punctele și se poate întâmpla orice. Ăsta e obiectivul nostru (n.r. play-off-ul). Trebuie să jucăm bine meci de meci. Avem un concept, încercăm să-l aplicăm meci de meci. Din păcate azi nu am reușit. Cred cu tărie că ne putem califica în play-off”, a declarat Buzbuchi. 

author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol