A trecut prima săptămână de școală, se apropie deci vârful epidemic de gripe și răceli în școlile și grădinițele din Craiova. Ce trebuie să facă părinții și profesorii pentru ca acesta să fie cât mai scăzut, iar copiii și cadrele didactice să rămână sănătoase cât mai mult timp? În primul rând, ce ne-a învățat Covidul. Care, dacă nu știați, e în plină epidemie în România.
N-au trecut bine emoțiile înecputului de an școlar și vin altele, la fel de cunoscute părinților și personalului didactic și care se vor liniști abia la sfărșit de primăvară. Acestea sunt, ca în fiecare toamnă, frica de viroze, de primul strănut, teama de orice boală care se poate lua în colectivitate.
Așa cum declară Dr. Radu Diaconu, medic primar pediatrie, binecunoscut în rândul părinților din Craiova, în primele două săptămâni de la intrarea în colectivitate, infecțiile respiratorii încep să-și facă de cap, iar școlarii și preșcolarii prezintă manifestările de debut: tuse, nas înfundat, secreții nazale. Medicul atenționează că regulile de igienă de bun simț, învățate demult, dar conțientizate mai bine în pandemie, trebuie respectate permanent în instuțiile de învățămînt – grădinițe, școli, licee – astfel încât să se evite trsmiterea lor în masă și atingerea pragului de epidemie. „Buna aerisire a claselor, nu doar înaintea și după terminarea orelor, ci și în timpul acestora, când 20-25 de copii respiră același aer, igienizarea suprafețelor și spălatul des pe mâini sunt primele măsuri care trebuie luate în școli. Dacă un singur copil dintr-o clasă merge să se spele pe mâini, ceilalți îl vor imita, pentru că asta fac copiii, copiază și bune și rele. În cazul acesta, e mai bine să le copieze pe cele bune”, spune medicul în simpatica lui limbă „pacienteză”, pentru a se face înțeles de oricine.

Are febră, stă acasă
Odată instalate, virozele se manifestă la nivel diferit, în funcție de gradul de imunitate al fiecărui copil. La unii trec în câteva zile, fără tratament medicamentos, doar cu o alimentație bogată în vitamine și nu necesită izolarea acasă. Dacă apar însă manifestări mai grave de boală, pe care orice părinte sau profesor le poate recunoaște ușor, lucrurile se schimbă.
„Nu vorbim despre un copil care a strănutat de două ori sau dacă are niște mici secreții nazale obișnuite. Dar, dacă are febră, dificultăți în respirație, scaune repetate, vărsături, amețeli, adică este complet diferit de copilul pe care îl știu părinții sau profesorii, atunci acesta nu trebuie trimis în colectivitate. Știu cât de greu ne e să ne trezim dimineața cu surpriza că are febră copilul, când noi trebuie să ajungem la serviciu. Din păcate, în acest caz, de febră, prima regulă e să-l ținem acasă. Apoi trebuie să ajungem cu el la medicul de familie unde va fi consultat și se va lua decizia dacă și când poate reveni în colectivitate, astfel încât să nu-i facem rău nici copilului, dacă nu este complet refăcut, dar nici colegilor, dacă virusul este încă transmisibil”, mai spune dr. Radu Diaconu.
După medicul de familie, nu după ureche
Într-o epocă în care grupurile de părinți de pe rețelele de socializare dau tratamente pentru orice din vârful patului, drumul la medicul de familie poate fi greu și obositor. Totuși, el este prima persoană avizată care pune diagnosticul și la care este imperativ să ajungă un copil care prezintă semne de boală.
„Virozele respiratorii la copii sunt infecții care se manifestă la nivelul tractului respirator superior și inferior”, explică dr. Laura Constantinescu, medic de familie. „Cu alte cuvinte, bolile care apar sunt localizate în fosele nazale (nas), laringe, faringe, trahee (gât), sinusuri, ureche, dar și în bronhiile și alveolele pulmonare. Temperaturile în scădere, schimbările bruște ale vremii și colectivitatea creează un mediu propice pentru răspândirea infecțiilor virale. La primele semne, părinții trebuie să ajungă cu copiii la consultație. Orice tratament dat fără recomandarea medicului poate agrava o boală”, atrage atenția medicul de familie craiovean.

Dr. Constantinescu subliniază că prevenirea și controlul infecțiilor respiratorii în școli și grădinițe sunt posibile dacă se respectă o serie de măsuri de igienă personală sau a spațiilor unde se desfășoară cursurile și care trebuie repetate copiilor atât de către părinți, câți și de către personalul didactic: igiena mâinilor – spălarea frecventă a mâinilor și/sau dezinfecția lor (înainte de intrarea în clasă, înainte de masă, după utilizarea toaletei, după tușe/strănut, ori de câte ori e necesar); igienă respiratorie: tușe, strănut în șervețel de unică folosință sau în pliul cotului, aruncarea șervețelului la gunoi imediat după folosire, spălarea/dezinfecția mâinilor după tușe/strănut, evitarea schimburilor de obiecte personale. Obligația personalului din școli este să asigure igienă în clase: aerisirea frecventă a sălilor (păstrarea ferestrelor deschise ori de câte ori este posibil și aerisirea cel puțin zece minute după fiecare oră de curs), curățenia și dezinfecția suprafețelor și obiectelor din unitățile de învățământ înaintea începerii cursurilor.
Să ne obișnuim cu Covidul, e peste tot
Unul dintre virusurile despre care nu prea se mai vorbește este COVID-19. El există încă, ba chiar a fost declarată epidemie la nivel național în vara care tocmai s-a încheiat, de două ori mai mare decât în vara lui 2024. De când școlarii și preșcolarii au reintrat în colectivitate, se prognozează că numărul cazurilor va crește. Din fericire, forma de manifestare nu este una agresivă pentru copii.
„Covidul este de fapt o boală care afectează imunitatea. Micii pacienți nu au o imunitate atât de bine dezvoltată, așa că sunt mai puțin afectați. Nici acum nu avem cazuri mai grave decât în perioada panedmiei”, declară specialistul pediatru Radu Diaconu.
Chiar dacă nu s-a mai raportat cu frecvența din timpul pandemiei, Covidul a fost la fel de prezent în practica medicală ca și celelate viroze, cu vârfuri de creștere sezoniere.
„Trebuie să învățăm să trăim cu acest virus așa cum facem cu gripa sezonieră A sau B, păstrând regulile de igienă personală și alimentație sănătoasă”, recomandă dr. Laura Constantinescu.
Paza bună trece primejdia rea
Pentru a reduce transmiterea virusurilor respiratorii, medicul recomandă asigurarea materialelor de igienă în școli și informarea periodică a părinților de a nu trimite copilul la ore atunci când se confruntă cu semne accentuate de viroză.
„Asigurarea cu materiale pentru igiena mâinilor (săpun lichid, substanțe dezinfectante și prosoape de hârtie), precum și pentru curățenia și dezinfecția sălilor de clasă este foarte importantă pentru a reduce riscul transmiterii virozelor în școli. La fel de important este și ca personalul didactic și nedidactic cu simptome respiratorii să evite intrarea în colectivitate”, menționează dr. Laura Constantinescu.
O altă măsură de prevenire – spune medicul – este realizarea zilnică, la prima oră de curs, de către cadrul didactic, a unei inspecții vizuale a elevilor prezenți în clasă, cu scopul identificării unui eventual elev bolnav care prezintă semne de febră/boală infecto-contagioasă (față congestionată, tuse, etc). În cazul identificării acestuia, se recomandă izolarea lui la domiciliu și informarea părinților în vederea îndrumării către medic și asigurarea tratamentului specific.
Pentru a îndepărta fricile tuturor, e bine de știut că vaccinarea împotriva gripei sezoniere a elevilor eligibili și a personalului din unitățile de învățământ este o altă măsură de prevenție. Iar afișarea în clase sau alte locuri vizibile din școli a panourilor cu materiale informative privind modalitățile de prevenire a îmbolnăvirilor respiratorii este o metodă educativă care îi ajută pe copii să conștientizeze mai bine cum să-și păstreze o bună stare de sănătate.








