Președintele României, Nicușor Dan, a participat duminică la evenimentul „Marea Dictare Națională”, desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Acolo a fost prezentă și o ispită femină de la Insula Iubirii, Cristina Scarlevschi, care nu ratat momentul de a face o poză cu președintele României și președinta Maia Sandu.
Cristina Scarlevschi: Mă simt recunoscătoare și mândră

Poza a apărut pe contul de Instagram al „ispitei”, care s-a declarat „mândră” și „recunoscătoare”.
”Astăzi am avut onoarea să fac o fotografie alături de Președinta Republicii Moldova și Președintele României.
Mă simt recunoscătoare și mândră să pot trăi astfel de momente. De mult îmi doream o poză cu Președinta noastră, iar faptul că am avut ocazia să mă întâlnesc și cu Președintele României face această zi și mai specială”, a scris Cristina Scarlevschi pe Facebook.
Cristina Scarlevschi este una dintre ispitele sezonului 9 Insula Iubirii. Tânăra a atras rapid privirile concurenților, dar și pe cele ale telespectatorilor.
Cristina Scarlevschi are 31 de ani, vine din Republica Moldova și este instructor de pole dance. Tânăra este pasionată de sport și dans și spune că se simte liberă în orice moment în care face mișcare și creează.
Nicușor Dan, vizită oficială în R. Moldova de Ziua Limbii Române
Preşedintele Nicuşor Dan face, duminică, o vizită în Republica Moldova, cu prilejul Zilei Limbii Române. Şeful statului român a fost primit de către preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Reşedinţa de Stat, şi participă la evenimentul ”Marea Dictare Naţională”, din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.
”Sunt deosebit de onorat să fiu împreună cu dumneavoastră aici. Mulţumesc, doamna preşedinte, pentru invitaţie. Ştiţi că începând din 2011 această zi este celebrată şi în România, Ziua Limbii Române, în mod oficial, şi poate n-ar fi rău să copiem şi Marea Dictare Naţională. Am putea să începem cu clasa politică, de exemplu”, a afirmat Nicuşor Dan, duminică, în discursul ţinut la evenimentul ”Marea Dictare Naţională” de la Chişinău.
El a arătat că moldovenii sunt un exemplu pentru lupta pe care au dat-o pentru a păstra această limbă.
”Redevenind serioşi, vă mărturisesc că sunt foarte emoţionat pentru că, aşa cum spunea doamna preşedinte, eu tot timpul am considerat limba română un dat. M-am născut, am vorbit limba română, am făcut şcoala în limba română şi dumneavoastră, în opinia mea, aţi dat un exemplu lumii întregi prin lupta pe care aţi dat-o în timp, în ciuda tuturor presiunilor, pentru a păstra această limbă şi această identitate. Şi acum din nou sunteţi, în opinia mea, un exemplu pentru Europa şi pentru lumea întreagă, pentru modul în care încercaţi să apăraţi democraţia în faţa aceloraşi tipuri de presiuni care vin din aceeaşi parte şi dovediţi prin asta că sunteţi mai europeni decât europenii şi că locul dumneavoastră este în Uniunea Europeană”, a subliniat Nicuşor Dan.
El a reiterat sprijinul pentru Republica Moldova.
”Limba română este, dincolo de a fi o identitate, este o responsabilitate pentru fiecare dintre noi. România şi Republica Moldova sunt ţări care au valori comune, care au nevoie una de cealaltă şi este responsabilitatea noastră să ne ajutăm unii pe ceilalţi, astfel încât aceste două ţări să aibă un viitor luminos în lumea pe care o construim noi toţi. Din partea României, din partea mea personal, toată prietenia şi toată deschiderea pentru a construi aceste legături”, a conchis Nicuşor Dan.








