Un bărbat de 61 de ani, din comuna doljeană Mîrșani, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Daneți, fiind acuzat de violență în familie. Incidentul a avut loc în seara zilei de 20 august, atunci când bărbatul ar fi mers la locuința tatălui său, în vârstă de 84 de ani, și l-ar fi agresat fizic. Tot în aceeași zi, acesta ar fi exercitat acte de violență asupra părintelui. Totul ar fi pornit de la alcool. Victima a sesizat poliția, iar la fața locului s-au deplasat imediat oamenii legii, care au deschis dosar penal pentru violență în familie.
„Ieri, 25 august, polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Daneți au reţinut pentru 24 de ore, un bărbat de 61 de ani, din comuna Mîrșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
În ziua de 20 august a.c., orele 20.53, polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Daneți au fost sesizați de către un bărbat de 84 de ani, din comuna Mîrșani, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către fiul său.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii, stabilindu-se faptul că, în seara zilei de 20 august a.c., în jurul orelor 20.50, la locuința bărbatului de 84 de ani ar fi venit fiul acestuia, care l-ar fi agresat fizic, acțiune pe care ar fi exercitat-o și în jurul orelor 18.55.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Ieri, bărbatul a fost condus la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor.
În urma probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, a spus Agent șef de poliție, Mihaela Sadoveanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.








