Lidera POT, după victoria lui Nicușor Dan: Aș putea vinde tot și să cumpăr o casă în Madrid

Delia Pătru
Foto: Facebook/ Anamaria Gavrilă
Foto: Facebook/ Anamaria Gavrilă

Anamaria Gavrilă, șefa POT, a transmis un mesaj pentru cei care îi scriu în aceste momente că vor să părăsească România, invocând un citat atribuit marelui fizician Albert Einstein.

Într-un mesaj, publicat pe pagina sa de Facebook și adresat celor care iau în considerare emigrarea, deputata Anamaria Gavrilă a transmis un apel la responsabilitate și acțiune civică, argumentându-și decizia de a rămâne în țară printr-un dicton atribuit lui Einstein.

”Primesc mesaje de la oameni care vor să plece din țară. Iată răspunsul meu: Eu nu mă gândesc să plec deși mi-ar fi cel mai ușor. Aș putea merge la familia mea la Madrid. Aș putea vinde tot și să cumpăr acolo o casă, să stau fără chirie. Dar Einstein a spus că dacă ai privilegiul să vezi, ai datoria să acționezi. Noi suntem cei cărora ne-a dat Dumnezeu privilegiul să vedem, deci avem datoria să acționăm. Nu să fugim. Și știu că Dumnezeu va fi cu noi”, a scris Anamaria Gavrilă pe Facebook.

Cu câteva ore înainte, Anamaria Gavrilă a avut o primă reacție după rezultatul alegerilor din turul doi al alegerilor prezidențiale. Ea a comentat ironic că așteaptă cursul leu – euro să ajungă la paritate.

„Mâine așteptăm să scadă euro la 1 leu, să se ridice ratingul de țară la AAA și să fim avansați la nivel de democrație deplină”, a scris președinta POT, într-un mesaj pe Facebook.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol