Un bărbat din județul Dolj a murit înecat în bazinul cu apă din propria curte.
Mama lui a fost cea care a sunat la Poliție.
„In seara zilei de ieri, 15 august, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Breasta au fost sesizați de o femeie, din comuna Predeşti, cu privire la faptul că fiul sau ar fi căzut într-un bazin cu apă, din curtea locuinței.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat de 59 de ani, din comuna Predeşti.”- IPJ Dolj
La fața locului a ajuns un echipaj de la ISU Dolj. Pompierii l-au scos pe bărbat din bazin, însă fără suflare. A fost declarat decesul bărbatului.
„In cauză, politiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.” – IPJ Dolj








