Un șofer din Gorj accidentat după un infarct

Florentina Olaru
#image_title

Un incident rutier a avut loc în cursul zilei de astăzi în satul Cîrbești din localitatea gorjeană Drăguțești, după ce un bărbat aflat la volanul unei autoutilitare a suferit o stare de rău în timp ce se deplasa pe un drum comunal. Din cauza pierderii controlului asupra direcției, vehiculul a părăsit carosabilul și s-a oprit într-un gard aflat la marginea drumului.

Martorii prezenți la fața locului au alertat imediat autoritățile printr-un apel la 112.
La scurt timp, la locul accidentului au ajuns un echipaj de poliție și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj.

Potrivit primelor informații, șoferul se afla singur în autovehicul în momentul producerii accidentului. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, pentru investigații suplimentare. Starea sa de sănătate este, momentan, necunoscută.

author avatar
Florentina Olaru
Jurnalist
Distribuie acest articol