Daniel, polițist în cadrul Biroului Rutier Craiova, a reușit să atingă vârful muntelui Ararat, aflat la 5.137 de metri altitudine. Locul, încărcat de simbolism biblic și spiritual, este cunoscut în tradiție drept locul unde s-a oprit Arca lui Noe.
„A fost o urcare nu doar fizică, ci și sufletească – o adevărată călătorie interioară spre înălțimi, în toate sensurile cuvântului”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Daniel este cunoscut nu doar pentru activitatea sa în slujba legii, ci și pentru pasiunea sa pentru alpinism și credință. Colegii îl felicită pentru curaj, perseverență și forța de a-și urma idealurile, atât pe munți, cât și în viață.








