Mihai Rotaru și Mirel Rădoi vor decide dacă își vor continua colaborarea, la finalul acestei săptămâni. Antrenorul alb-albaștrilor și patronul clubului nu mai par să fie de acord din anumite puncte de vedere. Totul a plecat de la rezilierea contractului lui Andrei Ivan, atacant pe cate tehnicianul trupei din Bănie a spus că îl dorea în continuare, dar șefii clubului l-au lăsat să plece liber de contract.
Conducerea de la CSU Craiova și antrenorul echipei au mai dat un semn prin care demonstrează că nu mai sunt tocmai în cele mai bune relații. Conferința de presă premergătoare meciului cu U Cluj a fost anulată, iar oltenii doar l-au filmat pe Mirel Rădoi, care a vorbit foarte puțin, apoi videoclipul a fost postat pe pagina oficială de Facebook a trupei patronate de Mihai Rotaru.
Joi, CSU Craiova joacă returul cu FK Sarajevo, din Conference League. Dacă Mirel Rădoi ratează calificarea în următoarea fază a competiției, există posibilitatea ca antrenorul să se pună la masă cu Mihai Rotaru și cei doi să ajungă la o înțelegere pentru reziliere.
Mihai Rotaru ar avea deja mai multe nume de posibili înlocuitori. Conform 3minute.net, pe lista celor de la CSU Craiova ar fi și Dorinel Munteanu, un antrenor sever, care ar putea să lucreze destul de forță de ușor cu lotul pe care Mirel Rădoi l-a construit în Bănie.







