Consiliul Județean Olt a premiat al 100-lea senior centenar

Jurnalul Olteniei

Consiliul Județean Olt a marcat în luna iulie un moment simbolic și profund emoționant: premierea celui de-al 100-lea senior al județului care a împlinit 100 de ani.

„100 de oameni. 100 de vieți. 100 de povești. 100 de lecții despre simplitate, răbdare și demnitate”, transmite instituția, într-un mesaj care subliniază valoarea umană și istorică a acestor destine centenare.

Începând cu anul 2016, administrația județeană onorează fiecare persoană care atinge vârsta de un secol „nu doar printr-un gest simbolic, ci și printr-un gest sincer de ascultare”. Pentru reprezentanții Consiliului Județean Olt, fiecare centenar este „o poveste, o pagină de istorie, un munte de înțelepciune”.

Acești oameni au deschis ușile și inimile către cei care i-au omagiat, împărtășind „poezii din tinerețe, fotografii păstrate cu grijă, povești despre dragoste, război și pace, copii și familie, muncă, pierderi și bucurii”. Întâlnirile cu seniorii de 100 de ani s-au transformat, astfel, în adevărate lecții de viață.

„Am ascultat vieți trăite cu demnitate. Am fost martorii unor zâmbete senine și ai unor priviri care spuneau totul, fără cuvinte”, mai spun reprezentanții instituției.

- Advertisement -

Consiliul Județean transmite un mesaj de mulțumire către acești oameni remarcabili: „Le mulțumim acestor oameni minunați pentru tot ce au dăruit și pentru tot ce încă ne învață – prin exemplul lor de viață”.

„Respectul nostru merge mai departe. Pentru că o viață trăită frumos merită recunoștință. Și pentru că fiecare viață care atinge un secol merită o reverență”, încheie CJ Olt.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol