Tânăr prins după ce a furat 3.000 de lei dintr-o patiserie din Rovinari

Nedelea Raluca
Scandal în Craiova!
Scandal în Craiova!

Un tânăr de 21 de ani din Rovinari este cercetat penal pentru furt, după ce a sustras aproximativ 3.000 de lei din casa de marcat a unei patiserii. Incidentul a avut loc în timpul programului de lucru, profitând de neatenția angajaților. Polițiștii continuă cercetările pentru recuperarea prejudiciului și luarea măsurilor legale.

„La data de 22 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați de o femeie de 47 de ani, din orașul Rovinari, lucrător gestionar în cadrul unei patiserii, din localitate, cu privire la faptul că, un bărbat a sustras o sumă provenită din încasări.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care, din primele cercetări au identificat un tânăr de 21 de ani, din Rovinari, care ar fi intrat în interiorul patiseriei, în timpul programului de lucru și, profitând de neatenția angajaților, ar fi întins mâna peste tejghea, unde se afla casa de marcat, din care ar fi sustras suma de aproximativ 3.000 de lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, în care se continuă cercetările pentru luarea tuturor măsurilor legale și recuperarea prejudiciului”, a declarat IPJ Gorj.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol