Grădinița cu program prelungit nr. 20, una dintre cele mai mari unități preșcolare din municipiul Drobeta Turnu Severin, ce găzduiește peste 200 de copii și cadre didactice, a intrat într-un amplu proces de modernizare și extindere, finanțat prin fonduri europene, a anunțat primarul Marius Screciu.

Investiția este implementată printr-un proiect cu o valoare de aproximativ 5 milioane de lei. Termenul estimat pentru încheierea lucrărilor este de doi ani.
„Proiectul presupune renovări complete, ce includ: montarea de panouri solare și fotovoltaice; achiziționarea unei centrale termice pe gaz și amenajarea camerei tehnice la parterul clădirii; izolarea termică a fațadelor și reabilitarea acoperișului; înlocuirea tâmplăriei vechi cu una performantă din punct de vedere energetic; modernizarea instalațiilor electrice, termice și sanitare; instalarea de corpuri de iluminat LED; conformarea clădirii la cerințele ISU – prin montarea unei instalații de detecție la incendiu, iluminat de siguranță și hidranți interiori și exteriori”, a arătat Marius Screciu.

Grădinița nr. 20 ar urma să beneficieze și de dotări moderne, mobilier, echipamente și materiale didactice, printr-un alt proiect finanțat cu 7 milioane de euro, proiect ce vizează dotarea tuturor unităților de învățământ din municipiu.
„Vom continua să atragem fonduri europene, ele fiind o șansă reală pentru modernizarea sistemului educațional și pentru asigurarea unui mediu performant în care copiii noștri să poată crește și învăța”, a adăugat Screciu.








