Georgescu, șase capete de acuzare și încă 60 de zile sub control judiciar

Delia Pătru
Foto: Facebook/ Călin Georgescu
Foto: Facebook/ Călin Georgescu

Călin Georgescu a mers vineri, 6 iunie, la Parchetul General, unde procurorii l-au anunțat că au decis să-i prelungească controlul judiciar cu încă 60 de zile, în dosarul în care este cercetat pentru săvârşirea a şase infracţiuni.

În fața Parchetului, Georgescu a fost întâmpinat de zeci de susținători, însă, ca de fiecare dată. acesta nu a dorit să facă declarații, scrie Agerpres.


Încă două luni de restricții pentru Georgescu

Săptămâna trecută, pe 27 mai, procurorii au extins urmărirea penală pe numele lui, după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a reprodus la Realitatea Plus un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie, având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare, și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.


Cercetat pentru fapte grave

El este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, fiind acuzat că a pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.

Lista completă a acuzațiilor:

  • instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentativei
  • comunicarea de informații false
  • fals în declarații în formă continuată
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup
  • promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

Retragerea din politică și apelul la echilibru

La sfârșitul lunii mai, Călin Georgescu a decis să renunțe la viața politică. Printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale, el a transmis că optează pentru o retragere asumată, din motive personale și familiale.

Am ales să închei şi implicarea mea activă în procesul politic… Aleg să fiu, de acum înainte, un observator pasiv al vieţii publice şi sociale”, a transmis acesta.

Georgescu a precizat că nu dorește să mai ocupe funcții politice, nu va conduce vreun partid și nici nu are în plan să înființeze o platformă politică.

Aleg să-mi păstrez o poziţie neutră şi echidistantă… Nu am intenţia de a prelua conducerea vreunui partid politic”, a adăugat el.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol