Amenzi de 4.500 de lei în Olt, aplicate de jandarmi într-o săptămână

Nedelea Raluca

Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt a desfășurat, săptămâna trecută, peste 120 de misiuni pentru menținerea ordinii publice și siguranței cetățenilor, cu sprijinul a 765 de jandarmi. Misiunile s-au derulat atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Cele mai multe acțiuni au vizat zonele aglomerate, precum și desfășurarea în siguranță a turului al doilea al alegerilor prezidențiale. În acest context, peste 210 jandarmi au participat la 85 de patrule mixte, în colaborare cu Poliția, scopul fiind prevenirea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de ordine.

„În această perioadă, nu au fost înregistrate incidente majore, fapt ce demonstrează eficiența măsurilor luate și gradul de responsabilitate al cetățenilor”, transmite Jandarmeria Olt într-un comunicat de presă.

Pe lângă misiunile de ordine publică, jandarmii au executat acțiuni de pază a obiectivelor importante din județ, au asigurat protecția a două transporturi speciale și au pus în aplicare 21 de mandate de aducere emise de instanțe.

Au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.500 de lei, cele mai multe pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, au fost constatate trei infracțiuni, în cooperare cu Poliția.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol