FOTO/VIDEO. „Dolju-n bucate de ritual“, la Casa Universitarilor din Craiova

Anghel Catalin
Dolju-n bucate

Evenimentul „Dolju-n bucate de ritual“ a avut loc, joi, la Casa Universitarilor din Craiova. Participanții au avut ocazia să susțină cu donații Asociația Bucurie pentru Viață – Tabăra Bucuriei, ale cărei programe vizează copiii din Oltenia cu afecțiuni oncologice și alte afecțiuni medicale grave.

Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în activitatea de voluntariat. Nu e ușor să ajungi din județ, la Craiova, pentru un astfel de proiect. Sunt oameni minunați, pe care putem să ne bazăm de fiecare dată. Avem și o strângere de fonduri. Când degustați, vă puteți gândi și la copiii care au nevoie de dumneavoastră”, a transmis a spus Amelia Etegan- manager Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, în debutul evenimentului.

Au fost prezenți voluntari din localitățile: Bârca, Bechet, Bratovoești, Galicea Mare, Calafat, Cetate, Pielești, Poiana Mare; de asemenea, cadre didactice și studenți ai Universității din Craiova din cadrul Facultăților de Litere și de Horticultură, reprezentanți ai Stațiunii Didactice Banu Mărăcine, elevi și profesori de la Liceul de Industrie Alimentară din Craiova, Liceul Tehnologic „Ștefan Milcu“ și Școala Gimnazială „Constantin Gerotă“ Calafat, Palatul Copiilor Craiova – Structura Calafat, Liceul Teoretic ,,Gheorghe Vasilichi“ din comuna Cetate și Liceul Teoretic „George Șt. Marincu“ Poiana Mare, beneficiari ai Centrului social de zi pentru persoane vârstnice ,,Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian“ precum și reprezentanți ai Asociației Macedonenilor din România – filiala Craiova, Asociației Partida Romilor „Pro – Europa“ – filiala Dolj, Asociației Vlahilor din Bulgaria.

Reprezint Asociația Bucurie pentru Viață, o asociație care a construit prima tabără pentru copilașii cu afecțiuni oncologice din Oltenia. Anul trecut, am deschis această tabără, anul acesta urmează 5 serii de copii, care abia așteaptă să vină la noi în tabără. Înseamnă că am făcut un lucru bun, anul trecut. Pe lângă tabăra din vară, mai avem, în fiecare săptămână, întâlniri cu copilașii, la spitalul din Craiova, unde mergem să ne jucăm și să facem activități cu ei. Aceste două trei ore pe care le petrecem cu ei sunt un real medicament”, a spus Ramona Mironeasa – membru fondator Asociația „Bucurie pentru viață”.

Turta de ursitori, la botez în Bechet, cu zahăr, sare și miere, turta tradițională de nuntă la macedoneni, murături și țuică fiartă, de primire, ca la nuntă toamna, colaci și colivă de pomenire au îmbogățit mesele la acest eveniment. Nu au lipsit sarmalele, iahnia de fasole, turte pe plită, zacusca , plăcintele cu mere sau cu brânză, cozonacul, platourile băciței (cu carne, cârnați și sloi de oaie, drob de miel, brânză), varza călită cu jumări sau pâinea-n țăst.

- Advertisement -

Participanții la eveniment au avut șansa de a degusta vinuri de la Stațiunea didactică Banu Mărăcine, să admire fotografii reprezentative pentru comunitatea de macedoneni și să asculte cântecele interpretate de soliștii Larisa Cârlugea, Emilia Glăvan și Alexandru Lilea, dar și să să privească suitele de jocuri populare ale Ansamblului folcloric „Hora Desnățuiului“.

author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol