VIDEO. A luat foc ciocanul, într-un bâlci organizat în Dolj

Anghel Catalin

Ciocanul rotativ instalat în bâlciul organizat în comuna Fărcași, sat Amărăști, a luat foc. În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind înregistrate doar pagube materiale. Totuși, unii participanți s-au speriat, în timp ce alții au scos telefoanele, au filmat și au postat pe rețelele de socializare.

„Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Melinești s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că în locul unde urma să se desfășoare manifestarea cultural artisică din comuna Fărcași, sat Amărăști, un echipament de agrement tip ciocan rotativ a luat foc în partea superioară”, au transmis oamenii legii.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol