Olimpiada Liceelor revine la Slatina

Nedelea Raluca

Olimpiada Liceelor revine la Slatina după 9 ani. Administrația locală a decis reluarea competițiilor între liceele din Slatina. Liceenii slătineni vor avea ocazia să se întreacă, în perioada mai-octombrie, în diverse competiții sportive, artistice și culturale. În 2017 a luat sfârșit organizarea întrecerilor dintre licee după 11 ediții.

Proiectul privind aprobarea programelor si proiectelor culturale, educative si manifestări sportive pe anul 2025, a fost supus ieri atenției consilierilor locali în ședința pe comisii. Acesta nu intrat pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Slatina.

Vestea reluării olimpiadei a făcut ca în liceele din Slatina să înceapă pregătirile. Unele unități de învățământ au stabilit deja echipele care vor participa, deși nu a fost anunțat încă regulamentul.

Potrivit proiectului administrației locale, data de organizare este încă incertă. În proiect se arată că în intervalul mai-octombrie vor fi organizate. Olimpiada Liceelor apare doar printre celelalte activități culturale. Bugetul alocat a fost stabilit la suma de 830.000 lei.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol