Delegația SUA în România. Buchanan: Suntem aici ca să ducem parteneriatul România – SUA la un alt nivel

Delia Pătru
Foto: presidency.ro

Reprezentanții Congresului american, prezenți marți la București, s-au întâlnit, de la ora 11.00, cu președintele interimar Ilie Bolojan. Congresmanii americani vor avea mai multe discuții cu oficialii români, inclusiv despre anularea alegerilor prezidențiale.

Marcel Ciolacu se va întâlni cu oficialii americani la Palatul Victoriei, la ora 16:00.

Ei vor avea o discuție cu următorii parlamentari: Ionuț Mosteanu (USR), Simona Spătaru (USR), Daniel Suciu (PSD), Mihai Weber (PSD), Robert Cazanciuc (PSD), Nicoleta Pauliuc (PNL), Titus Corlățean (PSD), Ovidiu Victor Ganț (Minorități), Hajdu Gabor (UDMR), Andrei Baciu (PNL) Cosmin Ioan Corendea (AUR), Ramona Bruynseels (AUR).

„Suntem aici să întărim relațiile dintre România și SUA și să le ducem la un alt nivel”

Foto: presidency.ro

Congresmanul republican Vern Buchanan, care conduce delegația americană, a declarat, la sosirea la Palatul Parlamentului, că este foarte optimist în legătură cu relația dintre cele două țări și că scopul vizitei este de a duce parteneriatul bilateral româno-american „la un alt nivel”, scrie digi24.ro

„Sunt foarte optimist cu privire la relația România cu Statele Unite. Suntem aici să consolidăm această relație și să o ducem la următorul nivel. Companiile americane care vin aici creează locuri de muncă bine plătite și vrem ca mai multe companii să facă pasul de a veni în România. Opt membri ai Congresului SUA sunt din acest motiv în România, de obicei aceste delegații nu sunt atât de mari. Au fost grozavi și cei de la ambasadă, doamna ambasador Kavalec și echipa ei. Vrem să ducem acest parteneriat la un al nivel, după cum am spus”, a declarat Vern Buchanan, când a ajuns la Palatul Parlamentului, după ce a avut, alături de ceilalți oficiali americani, o întrevedere cu președintele interimar Ilie Bolojan.

Reprezentanții Congresului american – mulțumiți de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor

Parlamentarii americani au întrebat ‘ce s-a întâmplat în decembrie și au fost mulțumiți de clarificările oferite de președinte și nu au exprimat îngrijorări legate de eventuale probleme în luna mai’, scrie Agerpres.

La finalul discuției, oficialii americani nu au oferit nicio declarație pe tema anulării alegerilor.

Discuția a fost calificată de sursele citate drept una ‘extrem de bună, prietenoasă, dincolo de diplomația clasică’, iar reprezentanții Washingtonului ‘au venit cu o atitudine caldă și deschisă’.

Cei opt reprezentanți ai Congresului american au subliniat că politica strategică militară a SUA rămâne ‘neschimbată’.

Oficialii americani au spus că își doresc continuarea și întărirea parteneriatului dintre SUA și România, au mai transmis sursele politice.

Totodată, ei au arătat că vor sprijini includerea României în Programul Visa Waiver.

Tema tarifelor a fost doar marginal atinsă în discuțiile de la Cotroceni, nefiind manifestată o preocupare deosebită pe acest subiect, iar, referitor la Ucraina, delegația a transmis că apreciază poziția României și a arătat că înțelege sensibilitățile specifice flancului estic, subliniază partea română.

Referitor la Ucraina, congresmanii au apreciat poziția României și au arătat că înțeleg sensibilitățile specifice Flancului estic, au completat sursele citate.

Distribuie acest articol