Video/ Urmărire pe drumurile dintr-o comună din Dolj. Șoferul era băut

Nedelea Raluca

Urmărire ca în filme pe drumurile din comuna Plenița, Dolj! Un bărbat de 30 de ani a fost urmărit de Poliție, seara trecută, după ce nu a oprit la semnalele oamenilor legii. Polițiștii au plecat în urmărirea lui, fiind blocat pe strada Zambilelor din Plenița. Acesta conducea băut și nu avea permis de conducere. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A primit dosar penal.

„În seara zilei de ieri, 10 aprilie, ora 23.50, poliţişti din cadrul Secției nr.7 Poliție Rurală Plenița au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism ce se deplasa sinuos pe strada Târgului, din comuna Plenița.

Acesta a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea sa pe mai multe străzi din localitate, fiind blocat pe strada Zambilelor. După oprirea autoturismului, conducătorul auto a fugit de la fața locului, fiind la scurt timp prins și imobilizat de către polițiști.

În urma legitimării, s-a stabilit că este un tânăr în vârstă de 30 de ani, din comuna Plenița, care nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că autoturismul condus de tânăr este neînmatriculat, plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate aparținând altui autoturism.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, potrivit IPJ Dolj.

Distribuie acest articol