Alex Mitriță a fost criticat dur de un fost antrenor de la CSU Craiova, după ultima evoluție

Anghel Catalin

Basarab Panduru consideră că strategia și jocul celor de la CSU Craiova nu a funcționat deloc, în meciul cu CFR Cluj. Fostul secund din Bănie l-a taxat pe Alexandru Mitriță, despre care spune că nu a putut să facă absolut nimic pe teren, pentru a schimba rezultatul final.

„Ești aproape de a pierde tot, de la fiecare meci. Craiova a părut obosită. Mitriță n-a putut absolut nimic să facă, iar de când a început meciul, Safira a făcut numai prostii. Poate trebuia eliminat mai devreme. Baiaram, parcă singurul care în prima repriză a mai fost cât de cât viu, dar nici el nu a reușit mare lucru.

Chiar dacă ar fi jucat 120 de minute, nu aveau cum să fie atât de obosiți cei de la Craiova. S-au făcut niște greșeli pe care nu ai cum să le faci la nivelul ăsta, dacă vrei să fii campion. E singurul meci cu Rădoi pe bancă în care parcă a scârțâit totul. Poate chiar mai rău decât cu FCSB”, a declarat Panduru, la Prima Sport.

Basarab Panduru a fost antrenor secund la CSU Craiova, în primul mandat pe care Laurențiu Reghecampf l-a avut pe banca formației patronate de Mihai Rotaru.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol