Ministrul Energiei, anunț important de 1 aprilie: Parcurile eoliene, interzise în România!

Delia Pătru
Foto: Facebook/Sebastian Burduja

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat, marți, 1 aprilie 2025, că a emis un ordin privind interzicerea parcurilor de eoliene în România.

Conform declarațiilor făcute de acesta pe Facebook, parcurile existente vor fi dezafectate în termen de 1 an.

”Având în vedere că un grup de cercetători britanici a demonstrat științific că centralele eoliene NU produc energie, ținând cont de efectele nocive demonstrate asupra șoarecilor de câmp și liliecilor, am emis astăzi un ordin de ministru pentru interzicerea pe termen nelimitat a parcurilor eoliene în România. Cele existente trebuie dezafectate în decurs de maxim 12 luni, până pe data de 1 aprilie 2026.

Mai mult, pentru compensarea efectelor câmpului electromagnetic generat de aceleași centrale eoliene, am dispus recuperarea prejudiciilor și plata despăgubirilor în același termen de 12 luni, către toți cei afectați de acest fenomen. Electromagnetismul afectează grav sănătatea.

Nu în ultimul rând, având în vedere criza majoră a gazului, am dispus extinderea de urgență a capacității depozitului de la Bălăceanca. În aceste vremuri tulburi, trebuie să luăm toate măsurile de precauție care se impun.

Mulțumim tuturor celor care ne-au semnalat aceste probleme. Ca de fiecare dată, intervenim prompt. INDISCUTABIL!”, a spus Burduja.

Este evident că toată această postare a fost o glumă în spiritul tradițional al zilei de 1 aprilie.

Mai mult, într-un comentariu, Sebastian Burduja a menționat că aceasta postare este un pamflet, de 1 aprilie.

”Se pare ca, pentru o parte dintre comentatori, trebuie sa precizez asta”, a adăugat ministrul.

Postarea a strâns sute de comentarii.

”Dl ministru, eu chiar am crezut. La cate zvonuri sunt astăzi, nu ști ce să mai crezi. Mult respect”;

”Glume dintr-astea să faci cu ciolacu!!!”;

”Oricum, nu făceau decât să ventileze vitele aflate la păscut, ocazie cu care ajutau la împrăștierea în atmosferă a gazelor de seră rezultate ca urmare a flatulențelor emise agresiv de către mai sus numitele cornute…”;

”Cred ca trebuie golite și lacurile de acumulare că sunt vestigii antice pe fundul lor!”;

”Urmează o creșterea cu 30% a numărului de urmăritori… din contul „suveraniștilor””;

”ai uitat sa scoti cipurile din apa din lacurile de acumulare, care trebuie golite si umplute cu apa pura cu informatii 6g”;

”Poate totuși ar trebui să păstrați eolienele pentru contracararea acțiunii hârciogului de câmp, care este extrem de dăunător pentru forajele de țiței, din cauza depozitelor mari de grăunțe pe care le face!”;

”Buna gluma asta. Mi-a placut aia cu soarecii”;

”Hai ca a fost o pacaleala buna!”;

Distribuie acest articol