SCM Rm. Vâlcea, victorie inutilă în returul cu Thuringer

Niculescu Andi
2 Min Read

De la minus șase au intrat în teren handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea în manșa retur a sferturilor de finală a Ligii Europene, ultimul pas pentru accederea la turneul final.

În fața unei săli arhi-pline și a unei atmosfere de vis, elevele lui Poulsen au încercat să răstoarne situația și au fost la un pas să reușească. Ca și în retur, le-a lipsit concentrarea în momentele cheie ale disputei contra formației antrenate de un român, Herbert Muller. SCM a început partida greoi și nemțoaicele au condus pe tabela de marcaj, 10-13 și 11-14. Vâlcencele nu s-au speriat și până la pauză au pus un avans de două goluri, 16-14. SCM a intrat în mitanul secund excelent, a marcat primele două goluri apoi a continuat să apere atent și să continue să își mărească avansul. La mijlocul reprizei secunde problema era rezolvată. Vâlcea a condus cu 27-20 și 28-21 și avea în buzunar biletele pentru turneul final. Din acel moment totul a mers anapoda pentru gazde care au ratat incredibil, inclusiv de la 7. Nemțoaicele au acceptat cadourile. Momentul psihologic s-a consumat cu trei minute înainte de final, la scorul de 32-28. Hagman putea reface handicapul din tur dar a ratat aruncarea de la 7 metri. Thuiringer a punctat la următorul atac și totul era jucat. S-a terminat 32-30 pentru SCM Râmnicu Vâlcea, victorie care contează doar pentru palmares.

Aflate pe poziția a opta a clasamentului în Liga Florilor, handbalistele de la Vâlcea au șanse aproape de zero pentru un loc european.

Distribuie acest articol