Nerespectarea orelor de lucru și neplata salariilor la timp sunt printre neregulile descoperite de inspectorii de muncă făcute la firme de construcții din județul Olt. Nu s-au dat însă amenzi, ci doar avertismente.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt a făcut verificări privind modul în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități din domeniile: ‘construcții clădiri’ cod CAEN 41, ‘lucrări de geniu civil’ cod CAEN 42, ‘lucrări speciale de construcții’ cod CAEN 43.
Este vorba despre acțiuni de control cuprinse într-o campanie națională și care are drept obiective, conform ITM, identificarea și verificarea angajatorilor care activează în domeniile menționate; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea acestora și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor, în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
„În domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 11 controale, în urma cărora au fost constatate 13 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere.
Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: neînmânarea unui exemplar al contractului individual de muncă; nerespectarea programului de lucru de 12 ore urmate de 24 ore repaus; nerepartizarea programului de lucru pentru salariații cu timp parțial; neplata drepturilor salariale la data înscrisă în contractual individual de muncă.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 12 controale, în urma cărora au fost constatate 14 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere și au fost aplicate 14 avertismente.
Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă: neinstruirea periodică suplimentară la apariția unor noi riscuri (la începerea activităților în șantier); neelaborarea programului de instruire-testare la nivelul unității pentru lucrători, pe meserii și activități și pentru conducătorii locurilor de muncă; neluarea măsurilor de protecție colectivă pentru prevenirea căderii în gol; neasigurarea supravegherii stării de sănătate a lucrătorilor la angajare”, au transmis reprezentanții ITM Olt, într-un comunicat de presă.