VIDEO! 17 kilograme de tutun și peste 8 mii de țigări de contrabandă găsite de polițiști la percheziții în Dolj

Nedelea Raluca
1 Min Read

Peste 8 mii de țigări și cantitatea de 17 kilograme de tutun mărunțit, găsite de oamenii legii la percheziții în Dolj într-un dosar de contrabandă. Polițiștii doljeni au efectuat percheziții în Dolj, joi, la domiciliile mai multor persoane bănuite de contrabandă cu țigări. În urma perchezițiilor, poliţiştii au descoperit 8540 de țigarete, de diferite mărci, fără a avea aplicate marcaje fiscale și aproximativ 17 kilograme de tutun mărunțit.

Tutunul și țigările au fost indisponibilizate, dar și suma de peste 10.200 de lei.

„În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au efectuat 6 percheziții domiciliare, în județul Dolj, pentru documentarea activităţii într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

În urma perchezițiilor, poliţiştii au descoperit 8540 de țigarete, de diferite mărci, fără a avea aplicate marcaje fiscale și aproximativ 17 kg de tutun mărunțit.

Astfel, polițiștii au indisponibilizat întreaga cantitate de țigarete, tutunul mărunțit precum și peste 10.200 de lei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi deținerea sau comercializarea produselor accizabile fără a fi marcate, urmând să fie dispuse măsuri legale”, spune IPJ Dolj.

Distribuie acest articol