Oltenia, sub cod portocaliu și galben de ploi și vânt

Delia Pătru
3 Min Read

Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod portocaliu de ploi abundente, valabilă vineri și sâmbătă în 11 județe, precum și două alerte cod galben de ploi însemnate cantitativ, respectiv vânt puternic, ce vizează aproape jumătate din țară.

Astfel, potrivit ANM, în prezent, este în vigoare o atenționare cod galben de ploi, ce vizează județele Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Hunedoara și Caraș-Severin, până mâine, 28 martie, la ora 10.00.

Cod portocaliu de ploi abundente în Mehedinți, Gorj și Vâlcea

În intervalul 28 martie, ora 10:00 – 29 martie, ora 12:00, va fi în vigoare un cod portocaliu de ploi abundente în județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița și Prahova. În aceste zone, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 50 – 70 l/mp și local, în special în nordul Olteniei, de peste 80 – 100 l/mp.

De asemenea, la altitudini de peste 2.000 de metri, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat consistent de zăpadă.

Cod galben de ploi în Dolj și Olt

Totodată, în perioada 28 martie, ora 10:00 – 29 martie, ora 12:00, va fi valabil și un cod galben de ploi însemnate cantitativ în sudul Banatului și al Olteniei, vestul și nordul Munteniei, sud-vestul Moldovei și al Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și local în sudul Carpaților Orientali.

Vor fi precipitații cu caracter de aversă, iar mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25 – 40 l/mp, izolat de peste 50 l/mp.

Cod galben de intensificări ale vântului în Oltenia

Din dimineața zilei de vineri, de la ora 3:00, și până sâmbătă, la ora 6:00, un alt cod galben, de data aceasta de intensificări ale vântului, vizează județe din sudul Banatului, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, cu perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h.

În vestul Carpaților Meridionali, la altitudini în general de peste 2.000 de metri, rafalele vor fi de 75 – 90 km/h și va fi viscol.

Distribuie acest articol