Craiovean acuzat de trafic de droguri de mare risc

Jurnalul Olteniei
1 Min Read

Un craiovean este acuzat cxă a vândut droguri de mare risc și alte substanțe cu efecte psihoactive. Bărbatul, de 30 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a acestuia și au făcut percheziții la locuința lui.

„Din materialul probator administrat a rezultat că, în intervalul decembrie 2024 – februarie 2025, persoana cercetată ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut diferite cantități de droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA) și substanțe susceptibile de efecte psihoactive (MDMB-INACA și MDMB-BUTINACA, 5F-ADB), toate indisponibilizate pe parcursul cercetărilor. În urma percheziției efectuate, la 27 martie 2025, la locuința persoanei cercetate, în municipiul Craiova, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de fragmente vegetale, un cântar electronic, precum și mijloace de probă”, a declarat agent șef de poliție Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Craioveanul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.


Distribuie acest articol