Biserica Sf. Vasile, construită acum 200 de ani, va fi inclusă în Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat (PNCCRS).
,,Anunțăm cu bucurie că Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila a semnat Ordinul 380 la Anexa nr. 2 prin care Biserica Sf. Vasile ( monument istoric ), din satul Strâmba Vulcan va fi reabilitată și eficientizată energetic. După o muncă asiduă de câteva luni, cu o ,,armată” de consultanți, arhitecți și proiectanți, putem spune cu adevărat că biserica ctitorită în urmă cu 200 de ani, și în care Tudor Vladimirescu a înoptat în drumul spre Câmpia Soarelui de la Padeș, își va reda farmecul pe care la avut odată”, au transmis reprezentanții primăriei Ciuperceni, conform Gorj Express.