Acces la educație timpurie pentru 800 de copii din Mehedinți

Jurnalul Olteniei
2 Min Read

800 de copii din județul Mehedinți, cu vârste preșcolare, vor beneficia de servicii de educație timpurie, printr-un proiect cu fonduri europene implementat de Inspectoratul Școlar Județean, în parteneriat cu Consiliului Județean Mehedinți. Valoarea acestuia este de peste 16 milioane lei.

„Am primit vestea că proiectul “Diversificarea si flexibilizarea serviciilor de educație timpurie în județul Mehedinți”, implementat de Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, în parteneriat cu Consiliului Județean Mehedinți, a primit finanțare.

Obiectivul este finanțat cu fonduri europene în valoare de 16. 154. 124 lei accesate în cadrul Programului Operațional Educație și Ocupare 2021 – 2027, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Mă bucur că proiectul a primit finanțare pentru că este primul de o asemenea amploare pentru județul nostru și reprezintă un pas important pentru diminuarea riscului de abandon școlar cu acccent pe copiii proveniți din grupuri dezavantajate.

Este vorba despre peste 800 de copii cu vârste preșcolare care vor beneficia de servicii de educație timpurie și asigurarea accesului lor la educație, inclusiv amenajarea și dotarea spațiilor interioare și exterioare din cadrul unităților de educație timpurie, pentru crearea unui mediu educațional, recreativ și sigur, adaptat nevoilor specifice ale copiilor.

Nu în ultimul rând, pentru prevenirea abandonului, copiii din grupul țintă vor primi pachete personalizate de îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, mobilier specifice vârstei, li se vor asigura transportul, tehnologie asistivă, excursii pentru participarea la spectacole de teatru de păpuși, tabere de vară pentru preșcolari și însoțitori.

Totodată, se vor realiza sesiuni de informare și consiliere pentru părinți privind nevoile de dezvoltare ale copiilor (nutriție, siguranță, igienă, îngrijire, sănătate,

educație); activități de conștientizare a părinților/ reprezentanților legali/tutorilor, privind importanța educației timpurii. Îi felicit pe reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți pentru obținerea finanțării și îi asigur de tot sprijinul Consiliului Județean Mehedinți în implementarea proiectului”, a declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

Durata de implementare a proiectului este de 40 luni.

Distribuie acest articol