Traficul rutier pe Drumul Național 7, la kilometrul 172+800 m, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, este afectat în urma unui eveniment rutier în care au fost implicate două autoutilitare. În urma incidentului au fost înregistrate doar pagube materiale, iar circulația se desfășoară alternativ.
„La fața locului se află polițiști din cadrul Biroului Rutier, care acționează pentru fluidizarea traficului și prevenirea altor evenimente. Cele două autoutilitare erau conduse de doi bărbați, cu vârste de 31 și 51 de ani, din județele Vâlcea și Bistrița-Năsăud. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a comunicat Poliția Vâlcea.
Recomandarea polițiștilor rutieri pentru participanții la trafic este să respecte regulile de circulație și indicațiile polițiștilor rutieri aflați în teren.