Federația Română de Fotbal a notat cele mai interesante repere după disputarea sezonului regular din Liga 2 Casa Pariurilor, care aruncă o lumină inedită asupra dinamicii în această competiție, evidențiind performere dar și furnizând indicii despre cum va arăta lupta în fazele decisive ale actualului sezon.
Mai multe echipe din divizia secundă au impresionat, din anumite puncte de vedere. Printre acestea nu se numără FCU Craiova, echipa lui Adrian Mititelu, dar își fac apariția o echipă din Oltenia, CSM Slatina, dar și formația patronată de un fost finanțator din Bănie. Este vorba despre FC Voluntari, unde Gigi Nețoiu a început să bage bani.
FCU Craiova pare în cădere liberă. Adrian Mititelu a mutat echipa la Severin și a început să renunțe la fotbaliști importanți, precum Radu Negru și Ionuț Gurău.
Liderul cornerelor: Corvinul Hunedoara
Deși doar pe locul 7 în ierarhia finală a sezonului regular, Corvinul a fost formația care a beneficiat de cea mai mare medie de cornere pe meci: 6,21! Foarte multe șanse, așadar, pentru hunedoreni, de a înscrie în urma acestui tip de fază fixă. Pe locul 2 se află la acest capitol Steaua București (5,75), urmată de Metalul Buzău (5,20).
Liderul fair-play la „galbene”? Tot Corvinul!
Echipa lui Florin Maxim este și formația cu cea mai mică medie de cartonașe galbene încasate în acest sezon regular, doar 1,42 per meci în dreptul Corvinului Hunedoara, urmată în topul fair-play, culmea, ca și la cornere!, de Steaua București (1,45) și Metalul Buzău (1,65). La capitolul cartonașe roșii însă, Corvinul a avut un jucător eliminat, în vreme ce Steaua și Metalul n-au trecut prin această situație.
Liderul victoriilor incontestabile: Steaua București
Roș-albaștrii sunt formația cu cea mai mare medie de victorii obținute la zero în sezonul regular, 45%, urmați fiind de Metaloglobus (42%) și CSM Reșița (40%). Nu mai puțin de 9 succese incontestabil are Steaua, în sensul în care adversarii n-au avut nici măcar șansa unui gol care să pună sub îndoială vreun moment deznodământul partidelor.
Liderul finalurilor de meci: FC Voluntari
Ilfovenii sunt echipa care a înscris în cele mai multe rânduri după minutul 75 al partidelor disputate în sezonul regular, reușind asta de numai puțin de opt ori! CSM Reșița și Concordia Chiajna urmează FC Voluntari în clasamentul inedit, fiecare marcând în câte șapte rânduri pe finaluri de meciuri.
Liderul victoriilor categorice: CSM Slatina
Echipa din Olt este singura care a reușit trei victorii la minimum 4 goluri diferență pe durata sezonului regular, dintre care una pe teren propriu și alte două în partide disputate în deplasare! La această „zestre” onorantă se mai adaugă două victorii, una 3 goluri diferență, alta la 2 goluri diferență, interesant că ambele obținute tot pe teren străin!