Decizia Consiliului Local din comuna Bălești de a desființa Poliția Locală a stârnit nemulțumirea agenților rămași fără loc de muncă. Patru dintre cei cinci polițiști locali au fost disponibilizați, iar unul a fost relocat într-un alt serviciu al primăriei. Primarul Mădălin Ungureanu a motivat decizia, susținând că aceștia nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile. Polițiștii concediați au dat în judecată Consiliul Local, având sprijinul Sindicatului Național al Polițiștilor și Funcționarilor „Meridian”.
„Nu știu nimic de această acțiune în instanță făcută de polițiștii locali. Le doresc multă baftă în acest demers al lor și repet: într-o unitate administrativ teritorială trebuie să înțeleagă cu toții că trebuie să muncim. Cine nu muncește pleacă acasă. Tot ce s-a întâmplat, desființarea Poliției Locale din localitate nu s-a făcut din dispoziția primarului ci în baza unei hotărâri luată în Consiliul Local. S-a luat această decizie pentru că polițiștii locali nu își duceau la îndeplinire atribuțiile de serviciu”, a declarat primarul din comuna Bălești, Mădălin Ungureanu, conform Pandurul.
Cei patru polițiști locali disponibilizați au dat în judecată Consiliul Local în Contencios Administrativ și Fiscal, solicitând suspendarea executării actului administrativ. Procesul va avea loc pe 4 aprilie 2025 la instanța din Târgu-Jiu.