Liceul „Voltaire” Craiova organizează, în data de 28 martie 2025, evenimentul „Foire de la Francofonie”, ediția a III-a.
Evenimentele vor debuta pe esplanada Teatrului Național ,,Marin Sorescu”, la ora 14.30, cu Parada Francofoniei – O călătorie prin lumi, într-o singură inimă, și vor continua pe străzile din centrul vechi către Piața „Mihai Viteazul”.

”Uneori, poveștile nu se scriu în cărți, ci se țes în imaginea unui costum, în culorile unui steag, în pașii emoționați ai celor care le poartă. Uneori, lumea nu se împarte în granițe, ci se îmbrățișează într-o singură inimă.
Imaginați-vă cum, pentru o clipă, granițele dispar. Cum sunetul pașilor, pe piatra cubică a centrului vechi, devine ecou al unei istorii împărtășite.
Pe scena străzilor noastre, la Craiova, în piața „Mihai Viteazul”, se va desfășura această călătorie pentru care nu veți avea nevoie de pașapoarte, ci vă vor purta acolo elevii noștri, deveniți ambasadori ai unei lumi: îmbrăcați în straiele unui popor, purtând în suflet istoria lui, fluturând steagul cu mândrie.
Aşadar, această paradă nu va fi doar o defilare. Va fi o declarație de apartenență la o lume fără granițe, va fi dovada că, dincolo de cuvinte, limba franceză trăiește prin oameni, prin inimi care bat în același ritm”, se arată în comunicatul transmis de Liceul „Voltaire”.
Activități propuse în cadrul evenimentului

1. Parada Francofoniei – O călătorie prin lumi, într-o singură inimă și parada cu echipa națională a câinilor de căutare-salvare, a CNEC – Centrul National de Educare Canină: Esplanada Teatrului Național ,,Marin Sorescu”-Centrul Vechi-Piața „Frații Buzești”-Fântâna „Doljana”-Piața „Mihai Viteazul”
2. Expoziție de creație plastică: desene/picturi/afișe/colaje jurizate în cadrul concursului județean de creație în limba franceză, „Francophonie en Olténie”
3. Ateliere de creație destinate publicului (pictură/bricolaj/fotografie/jocuri)
4. Spectacol în limba franceză (unitățile de învățământ înscrise vor participa la eveniment cu un moment artistic – interpretare vocală/ dans)
5. Concursul Kahoot de cultură generală cu tema ”La Francophonie nous réunit”
6. Flashmob – împreună cu elevii școlilor participante și spectatori
”Veniți să vedeți, să simțiți, să trăiți acest moment!
Pentru că unele lucruri nu se citesc, nu se povestesc. Se simt. Iar Parada Francofoniei şi Târgul Francofoniei vor fi momente care rămân”, se mai arată în comunicat.