Coloana Infinitului, cufundată în întuneric

Grosu Claudia
1 Min Read

Coloana Infinitului a fost cufundată în întuneric timp de două ore în acest weekend, dar nu din cauza unei pene de curent. Un elev de clasa a VII-a, pasionat de astronomie, a transformat parcul într-un observator sub cerul liber. Cu ajutorul unui telescop, zeci de copii au avut ocazia să exploreze misterele universului, ghidați de tânărul astronom.

Ștefan Sefter, organizatorul acestui eveniment, a declarat la Pro TV că atât adulții, cât și copiii au participat la provocarea sa: „În momentul de față observăm Jupiter, care e situată la o distanță de aproximativ 675 de milioane de km de Pământ. Observăm trei dintre zecile de luni pe care Jupiter le are , Iog, Arhimede și Europa”, conform Pandurul.

Pentru ca astrele să poată fi văzute în toată strălucirea lor, iluminatul în zonă a fost întrerupt zeci de minute. „Mi-a spus că are nevoie de întuneric pentru ca prin obiectiv să se poată vedea mult mai bine planetele, stelele, bolta cerească”, a declarat primarul Marcel Romanescu. Tânărul e pasionat și de știința care studiază vremea, așa că a profitat de cerul senin că să marcheze Ziua Meteorologiei.

Distribuie acest articol