Se anunță o vară bună pentru turism în Drobeta Turnu Severin și Șimian. În perioada iulie-august vor avea loc tururi ghidate, concerte și nu numai. Aceasta, în cadrul proiectului „Open Waterways 2025”, derulat de Asociația Front la Dunăre, în colaborare cu Consiliul Județean Mehedinți.

„Am semnat un protocol de colaborare între Consiliul Județean Mehedinți și Asociația Front la Dunăre, pentru susținerea proiectului „Open Waterways 2025”.
Acest parteneriat are ca scop accesibilizarea Insulei Șimian și promovarea patrimoniului cultural și natural al județului nostru în cadrul evenimentului ce va avea loc în perioada 25 iulie – 10 august 2025. Acesta va include tururi ghidate, proiecții de film, concerte și un concurs de arhitectură dedicat valorificării patrimoniului local. De asemenea, va fi implementată o structură reversibilă pe Insula Șimian, menită să sprijine activitățile viitorilor turiști.
Prin acest demers, ne dorim să punem în valoare bogăția istorică a județului Mehedinți și să oferim un exemplu de turism sustenabil, atent la patrimoniul construit și la mediul înconjurător.
Mulțumesc partenerilor noștri și tuturor celor implicați în acest proiect deosebit”, a declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.
Reprezentanții Asociației explică faptul că Open Waterways este unul din proiectele câștigătoare ale sesiunii de finanțări din Timbrul de Arhitectură 2025, susținut de Ordinul Arhitecților din România.
„În cadrul primei ediții ne propunem să setăm bazele unui proiect de revitalizare a falezei orașului prin intermediul a 4 obiective: Fântâna Portului, Șantierul Naval, Ruinele Piciorului Podului lui Traian, Insula Șimian, cu vestigiile insulei scufundate Ada-Kaleh Prin aceste puncte-cheie, ne dorim să restabilim un dialog între oameni și Dunăre și să facem un prim pas spre o strategie de ansamblu asupra falezei, pe care vom construi pe viitor alături de comunitate”, menționează cei de la Front la Dunăre.
Tot ca parte a proiectului, în februarie, Asociația Front la Dunăre a lansat LEAVE NO TRACE, un concurs de soluții adresat studenților la arhitectură, urbanism și alte domenii conexe, precum și absolvenților și stagiarilor sub 30 de ani, cu scopul dezvoltării unei infrastructuri pentru campare și cercetare pe Insula Șimian, unde se află o parte din vestigiile fortificației strămutate de pe Ada Kaleh.
„Tema lansată participanților constă în proiectarea unui kit de campare ușor de transportat și asamblat pe insulă, folosit pentru a susține activități dedicate turismului responsabil, cercetării patrimoniului și biodiversității. Soluțiile trebuie să fie cu un impact minim asupra mediului, respectând principiile Leave No Trace (LNT).
Premiul 1 constă în implementarea soluției câștigătoare în vara anului 2025 pe Insula Șimian și într-o recompensă financiară,
Prin proiectul Open Waterways și această competiție, Asociația Front la Dunăre își propune să redea spațiul public al insulei către comunitate și toți cei interesați să-i descopere istoria. În mod indirect, proiectul contribuie și la reactivarea falezei dunărene și la dezvoltarea unui model de turism sustenabil și responsabil”, arată reprezentanții Asociației Front la Dunăre.
Înscrierile se pot face până pe 6 aprilie, iar câștigătorii vor fi anunțați în data de 14 aprilie.