Șeful din IPJ Mehedinți care a sunat la 112 să spună că agentul care îl amendase era drogat a fost amendat. Aceasta după ce subalternul său a fost testat, iar rezultatele au fost negative. În plus, ofițerul reclamant este acum cercetat de superiori.
Reamintim că șeful din Poliția Mehedinți a fost oprit în trafic de către colegul său, marți. Acesta a fost amendat pentru că nu purta centura de siguranță. El s-a enervat și a sunat la 112 să-l reclame pe subaltern că este beat și drogat. La fața locului s-a deplasat un echipaj care i-a testat pe ambii polițiști, iar rezultatele au fost negative.
„Urmare a evenimentului din data de 18 martie a.c. când un bărbat a sesizat prin SNUAU 112 faptul că un agent de poliție de poliție, aflat în timpul serviciului s-ar afla sub influența substanțelor psihoactive, iar la testarea cu aparatura de specialitate rezultatele au fost negative, apelantul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor art.32 alin.1 din OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență.
De asemenea, astăzi, 20 martie, în urma verificărilor efectuate de structura de specialitate, conducerea inspectoratului a dispus declanșarea cercetării prealabile a ofițerului de poliție”, au explicat reprezentanții IPJ Mehedinți.