George Simion rămâne candidatul „suveraniștilor”

Jurnalul Olteniei
2 Min Read
Foto: Facebook/ Anamaria Gavrilă

George Simion rămâne candidatul „suveraniștilor”. Anamaria Gavrilă a declarat că se retrage din cursa pentru funcția de președinte al României și că îl va susține pe președintele AUR. Cei doi au declarat că decizia a fost luată împreună cu fostul candidat Călin Georgescu.

„S-a luat hotărârea ca împreună să susținem pe cel care are cele mai multe șanse. Pentru că domnul Simion are un partid mare în spatele său, are o structură, noi toți trrebuie să trecem peste partid, așa cum a spus și domnu Călin Georgescu, și să susținem această mișcare, dându-i toate șansele. Așadar eu mă voi retrage ca să nu apar pe buletinul de vot și ca să nu se împartă voturile. Ne place nu ne place, este un număr limitat de candidați pe care îi avem pe buletinul de vot și noi trebuie să alegem cu sufletul și să înțelegem și să respectăm decizia domnului Călin Georgescu pe care a luat-o împreună cu noi” – Anamaria Gavrilă

„Ducem mișcarea suveranistă mai departe, continuăm ce am început. Vom fi în fiecare zi împreună și vom fi împreună cu voi uniți în conștiință, uniți în cuget și simțiri. Mergem până la capăt. Nu este vorba de o persoană, ci de un principiu.” – George Simion



Distribuie acest articol