Cei doi astronauţi blocaţi nouă luni pe Stația Spațială se întorc pe Pământ

Delia Pătru
5 Min Read
Foto: X/ SpaceX

Cei doi astronauţi americani care au rămas blocaţi timp de peste nouă luni pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) au părăsit laboratorul orbital marţi dimineaţă, în ultima etapă a călătoriei lor în spaţiu care a captivat lumea întreagă.

Butch Wilmore şi Sunita Williams au părăsit ISS la ora 05:05 GMT la bordul unei capsule Crew Dragon, construită de compania SpaceX a miliardarului Elon Musk, potrivit imaginilor transmise în direct de NASA.

Însoţiţi de un alt astronaut american şi de un cosmonaut rus, ei urmează să amerizeze în apele din largul statului american Florida marţi seară, în jurul orei 22:00 GMT, a precizat NASA. Coborârea capsulei spaţiale va fi încetinită cu ajutorul unor paraşute, iar vehiculul va fi recuperat apoi de către o navă, scrie Agerpres, preluând AFP.

Lansaţi în luna iunie 2024 în spaţiu pentru o misiune iniţială de opt zile, Butch Wilmore şi Sunita Williams, doi astronauţi experimentaţi ai NASA, au fost nevoiţi să îşi prelungească sejurul la bordul avanpostului orbital din cauza unor defecţiuni detectate la nivelul capsulei Starliner, fabricată de grupul Boeing şi care îi adusese pe ISS.

Ei urmează să îşi revadă rudele şi prietenii, care îi aşteaptă cu nerăbdare de mai multe luni. „Suntem pe drum, ne vom întoarce în scurt timp, aşa că nu planificaţi nimic fără mine”, a declarat Sunita Williams, râzând, de la bordul ISS, cu puţin timp înaintea zborului de întoarcere spre Terra.

Problemele tehnice la capsulă

Problemele tehnice ale capsulei Starliner au determinat NASA să o trimită înapoi pe Terra fără echipaj şi să încredinţeze misiunea de întoarcere a celor doi astronauţi ghinionişti companiei SpaceX a lui Elon Musk. Decizia agenţiei spaţiale americane a reprezentat un afront pentru Boeing. A început atunci un „joc al scaunelor libere”.

La sfârşitul lunii septembrie, NASA şi SpaceX au trimis în spaţiu doar două persoane în locul celor patru prevăzute, pentru a lăsa locuri libere pentru Butch Wilmore şi Sunita Williams în timpul zborului de întoarcere pe Pământ.

Pentru a părăsi laboratorul spaţial, ei aşteptau încă de atunci sosirea următorului echipaj de rotaţie pe ISS, programată iniţial pentru februarie, dar întârziată la jumătatea lunii martie.

S-au îmbarcat în cele din urmă în zborul de întoarcere spre Terra alături de compatriotul lor Nick Hague şi de rusul Aleksandr Gorbunov, ale căror întoarceri erau deja planificate.

În perioada petrecută pe ISS, cei doi astronauţi au participat la numeroase experimente care sunt încă în desfăşurare.

„Fiecare zi este interesantă”, a declarat la începutul lunii martie Sunita Williams, explicând că aşteptarea a fost mai dificilă pentru familiile lor.

„Ne pregătisem pentru a rămâne mult timp în spaţiu, chiar dacă atunci am crezut că urma să stăm foarte puţin”, a precizat Butch Wilmore, afirmând că aceasta este „însăşi raţiunea antrenamentului” de astronaut: „să te pregăteşti pentru toate posibilităţile şi situaţiile neprevăzute”.

În pofida celor peste 280 de zile consecutive petrecute pe orbita Pământului, cei doi americani sunt însă departe de stabili un nou record de şedere în spaţiu.

În anii 1990, cosmonautul rus Valeri Poliakov a petrecut peste 400 de zile la bordul staţiei spaţiale MIR. Mai recent, astronautul american Frank Rubio a rămas 371 de zile pe ISS, tot din cauza unor probleme tehnice ale vehiculului care îl adusese pe laboratorul spaţial.

Donald Trump l-a acuzat pe Biden că „i-a abandonat” în mod intenţionat pe cei doi astronauţi

Aventura celor doi veterani ai spațiului lor a căpătat recent și o turnură politică, după ce președintele Donald Trump și marele său aliat Elon Musk, patronul companiei SpaceX, au acuzat administrația fostului președinte american Joe Biden că i-a abandonat în mod intenționat pe cei doi astronauți la bordul ISS.

„I-au uitat în mod ruşinos pe astronauţi, pentru că ei considerau că era un eveniment foarte stânjenitor pentru ei”, a scris preşedintele Trump pe reţeaua sa de socializare, Truth Social.

Devenit de acum un consilier apropiat al preşedintelui republican, Elon Musk a declarat că ar fi putut să îi salveze de mult timp pe cei doi astronauţi, fără să precizeze însă în ce fel.

Aceste acuzaţii au stârnit polemici aprinse în comunitatea spaţială şi chiar au dus la o ceartă între cel mai bogat om din lume şi un astronaut danez.

„Eşti complet retardat”, i-a spus Elon Musk la sfârşitul lunii februarie acelui astronaut, care l-a acuzat că a minţit.

Distribuie acest articol