Vaccinarea este una dintre cele mai cost-eficiente modalităţi de a salva vieţi şi de a promova sănătatea şi bunăstarea pe tot parcursul vieţii, spun reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Aceștia au lansat campania națională de informare, educare și comunicare „Copil vaccinat: copil protejat!”.
Astfel, în perioada martie-aprilie 2025, la nivelul întregii ţări se vor desfăşura activităţi de promovare a vaccinării.
Medicii încearcă astfel să crească nivelul de conştientizare cu privire la importanţa vaccinărilor şi să încurajeze părinţii să-şi protejeze copiii împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare.
Ei încearcă să explice de ce este importantă vaccinarea.
„Prin prevenirea răspândirii bolilor infecţioase, vaccinarea are un rol crucial în protejarea sănătăţii copiilor. An de an vaccinarea salvează milioane de vieţi şi alte milioane de oameni sunt protejaţi prin vaccinare de numeroase boli şi dizabilităţi.
Atunci când o parte semnificativă a oamenilor este protejată prin vaccinare de apariţia bolii, apare fenomenul de „imunitate de grup”, transmiterea bolii este încetinită, ajungând să fie protejate inclusiv persoanele care nu pot beneficia de vaccinare, de exemplu copiii cu vârste prea mici pentru a primi un anumit vaccin, nou-născuţii, persoane care suferă de anumite afecţiuni pentru care este contraindicată vaccinarea. Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai cost-eficiente modalităţi de a salva vieţi şi de a promova sănătatea şi bunăstarea pe tot parcursul vieţii”, arată medicii.
Potrivit INSP, principalele boli transmisibile care pot fi prevenite prin vaccinare sunt: hepatita B, tuberculoza, tetanosul, difteria, tusea convulsivă, poliomielita, infecţiile cu Haemophilus influenzae tip B, infecţiile pneumococice, rujeola, rubeola şi oreionul.
„Vaccinarea este modalitatea sigură, eficientă şi rapidă prin care putem să protejăm copiii împotriva unor boli grave, care pot conduce la decese. Prin vaccinare putem evita episoade de boală ale copiilor, episoade de internare şi chiar decesele produse de boli pentru care există metode de prevenire,” arată reprezentanții INSP.








