VIDEO! A furat unelte în valoare de 15.000 de lei dintr-o locuință

Nedelea Raluca

Au furat unelte de construcții dintr-o casă din Drobeta-Turnu Severin. Un bărbat de 22 de ani a fost reținut de Poliție pentru 24 de ore, pentru că este bănuit că ar fi furat unelte de construcție, în urmă cu o lună, în valoare de 15.000 de lei. Oamenii legii au făcut percheziții la domiciliile unor bărbați bănuiți că ar fi fost complici la furt.

Uneltele au fost găsite în comuna Șimian și vor fi restituite persoanei vătămate.

„Din probatoriul administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a reieșit că doi dintre bănuiți, de 21 și 22 de ani, în noaptea de 27/28.01.2025, ar fi pătruns într-un imobil aflat în construcție, situat pe raza municipiului Drobeta Turnu-Severin, de unde au sustras mai multe unelte și aparate, în valoare de aproximativ 15.000 de lei.

Tot la data de 24 februarie a.c., polițiștii au percheziționat locuința unui bărbat de 37 de ani, din comuna Șimian, unde existau indicii temeinice că s-ar afla bunurile sustrase din imobil. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile celor 3 bărbați, polițiștii au identificat mijloace de probă, necesare soluționării cauzei, precum și bunurile în cauză ce au fost recuperate și vor fi restituite persoanei vătămate.

Bănuitul de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi 25 februarie a.c., va fi prezentat magistraților cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, spune IPJ Mehedinți.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol